RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Prețul la măștile de protecție ar putea fi plafonat

Ce-i protejează pe unii, altora le poate face viaţa un calvar. România se aliniază la noua tendinţă mondială: peste trei săptămâni, nu vom mai putea ieşi la cumpărături, la plimbare sau la serviciu decât cu nasul şi gura acoperite.

Dar, pentru mulţi români, cu diverse afecţiuni, viaţa cu mască va deveni misiune imposibilă. Premierul a anunţat că preţul măştilor de protecţie ar putea fi plafonat.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Din păcate am depășit astăzi numărul de 10.000 de persoane infectate cu COVID-19 și avem o creștere semnificativă a cazurilor confirmate în ultimele 24 de ore.

Aproape 400 de noi cazuri au raportat autorităţile. România nu a atins încă vârful epidemiei aşa că normalitatea la care sperăm să ne întoarcem pare tot mai departe.

  

Klaus Iohannis, preşedintele României: Aşa vor arăta după 15 mai în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun!

Viaţa cu masca va fi de fapt noua normalitate.

Este însă destul de costisitor să ne protejăm. Într-o zi obişnuită, în care mergem la birou şi folosim mijloacele de transport în comun, trebuie să schimbăm masca de cel puțin 4-5 ori. O singură bucată costă de la 2 lei 50 şi până la 9 lei.

Ludovic Orban, premierul României: Ne gândim la posibilitatea de a plafona prețul măștilor. Pentru persoane vulnerabile vom încerca să găsim o formulă prin care să distribuim aceste măști nu contra-cost.

Premierul mai spune că România trebuie să producă singură măşti pentru a nu mai depinde de importuri şi pentru a evita specula. Mai multe fabrici s-au reprofilat deja.

Marius Razvan, manager farmacie: Chiar și acele viziere sunt făcute în această unitate. Deci, se poate să producem și noi pentru necesitățile noastre.

Sunt, însă, oameni care din motive medicale nu pot folosi masca de protecţie.

Edit Roman: Eu sunt diagnosticată cu astm bronşic de 25 de ani. Masca pe faţă va fi o tortură. N-aş vrea nici să încalc regulile, n-aş vrea nici să mă sufoc. Adi este cu autism sever. Am încercat să-i arăt, că învaţă vizual, în oraş oamenii poartă măşti. Prima oară cred că a urlat de s-a auzit în tot cartierul, a refuzat să o şi vadă, a aruncat-o.

Acelaşi sentiment îl au mulţi alţii, chiar dacă nu au probleme respiratorii: “N-am cuvinte să vă explic starea pe care o am, e greu, e neplăcut. Na, stai cu asta la gură, te sufoci aproape. Și căldura, atmosfera asta de afară este groaznică”.

Obligativitatea purtării măştilor este valabilă în municipiul Suceava, dar şi în celelalte opt localităţi din zona de carantină stabilită încă din data de 6 aprilie.

La malul mării, masca de protecţie s-a transformat deja într-un accesoriu de nelipsit.

Andreea Filip, corespondent Observator: Avem în faţă un sezon în care, dacă vrem să ne bucurăm de mare, trebuie să ne protejăm corect. Aşa că turiştii care vin aici trebuie să asorteze masca şi cu ţinuta de vară.

În Italia, Spania şi Marea Britanie, autorităţile spun că doar un vaccin ne va da jos măştile de pe faţă. În Polonia, masca este obligatorie de marţi.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, director Organizația Mondială a Sănătății:Cele mai multe ţări se află încă în stadii incipiente ale epidemiei, iar cele care s-au numărat printre primele afectate de pandemie încep să asiste la o resurgenţă a cazurilor. Nu faceţi greşeli, mai avem cale lungă. Acest virus va fi cu noi o lungă perioadă de timp.

Academia de Medicină din Franţa spune că indiferent dacă sunt medicinale sau artizanale, măştile trebuie purtate.

OBSERVATOR

Related posts

Kremlinul spune că adevărul despre exploziile de la Nord Stream i-ar surprinde pe europeni

Redacția

Victor Ponta: Nu bagam nicio taxa pe nicio centrala de apartament

Redacția

Alegerile parlamentare din Germania: Două femei transgender din partea Verzilor au intrat în parlamentul german

Redacția
Încarcă...