NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Președintele PNL Iași, Alexandru MURARU, a fost ales vicepreședinte la nivel național al PNL (P)

În cadrul Consiliului Național al Partidului Național Liberal, desfășurat duminică la București, deputatul ieșean, Alexandru MURARU, a fost ales în poziția de vicepreședinte în noul Birou Executiv al PNL, pe domeniul „Cultură, Culte, Minorități”. Președintele PNL Iași a obținut 1291 de voturi din 1785 de delegați prezenți, în timp ce contracandidatul său pentru această poziție, senatorul Viorel Badea, actual președinte al Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului, a obținut 467 de voturi, iar 99 au fost anulate.

Mulțumesc celor 1300 de colegi care, la congresul PNL, mi-au oferit încrederea de a fi vicepreședinte al PNL la nivel național!  Prin prisma pregătirii profesionale și a provenienței politice, am optat în mod natural pentru domeniul „Cultură, Culte, Minorități”, un domeniu neglijat de guvernările de stânga. Iașul este un oraș cu puternice valențe culturale, iar această funcție politică va fi o altă pârghie pe care o voi folosi pentru ca statutul său de ”Capitală Culturală a României” să nu fie un slogan gol de conținut, ci încărcat cu proiecte concrete și mecanisme pentru politici publice.

Faptul că 1300 de colegi liberali mi-au oferit încredere pentru a fi vicepreședinte al PNL este un semnal puternic că Iașul și Moldova contează. Știu că așteptările sunt mari, mai ales în privința investițiilor în domeniul cultural, un domeniu care a fost vitregit în ultimii ani de fonduri. Pentru un partid istoric de dreapta, strâns legat de cultura țării, preocuparea pentru acest domeniu este firească, iar ca vicepreședinte PNL mă voi implica activ în această direcție.

Am încredere că noul Birou Politic Național, cu Florin Cîțu și ceilalți colegi validați la Congresul PNL, vom imprima Partidului Național Liberal o nouă direcție: o direcție a transparenței, a reformei, a deciziilor luate în mod democratic și colegial, a promovării pe bază de merit, nu slugărnicie, a curajului în privința deciziilor importante pentru România.”

  

Alexandru MURARU este, din iulie 2021, președintele Organizației județene a PNL Iași. Este, din decembrie 2020, ales membru al Parlamentului României (Camera Deputaților) și, începând cu ianuarie 2021, a fost numit, de către premierul României, consilier onorific și Reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea politicilor Memoriei, pentru combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. Este membru al Comisiei permanente comune Cameră-Senat pentru Controlul civil asupra activității SRI. Este membru al PNL de aproape 10 ani, timp în care a deținut pozițiile de vicepreședinte și prim-vicepreședinte a PNL Iași. Este politolog și istoric, specializat în temele memoriei, istoria Holocaustului și a comunismului, istoria ideilor, mentalităților și istoriei intelectuale românești din secolele XX-XXI. Este profesor asociat în Științe Politice și cercetător științific în cadrul Departamentului de Științe Politice al Facultății de Filosofie și Științe Politice Sociale a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Predă cursuri universitare privind instituțiile și politicile europene, Holocaustul, genocidul, justiția de tranziție, relațiile internaționale etc. Doctor în științe politice (2011). În cursul carierei sale, a primit numeroase burse și burse de cercetare în Europa și America de Nord în domeniile științelor politice, istorie, naționalism, studii privind Holocasutul (Universitatea din Londra – Royal Holloway, Universitatea din Utrecht (Olanda), Universitatea Northwestern (Chicago, Illinois, SUA), Center for Advanced Holocaust Studies (Washington DC, SUA) etc. În anul universitar 2019-2020, a fost profesor invitat senior Fulbright la Universitatea din New York, coordonând un proiect științific privind soarta supraviețuitorilor holocaustului din România, care au emigrat în Statele Unite după 1945. A ținut prelegeri și conferințe pe tema istoriei recente sau istoria mentalităților în multe centre academice sau universități de prestigiu: Columbia University (New York, SUA), Richmond University (Virginia, SUA), Diplomatic Academy (Viena, Austria), University of Central Florida (Orlando, SUA), École Normale Supérieure (Paris, Franța) etc. A participat la numeroase programe academice, ateliere, seminarii, universități de vară din Europa și America de Nord, organizate de instituții academice de prestigiu. A publicat ca autor sau co-editor zece cărți academice. A publicat zeci de studii și articole despre problema monarhică în România post-comunistă, istoria Holocaustului, istoria mentalităților și evoluțiile generate de aceste subiecte. Pentru funcțiile sale publice și lucrările de memorie și istoria recentă, a fost decorat de două ori de Majestatea Sa Regele Mihai I al României cu Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate (2008) și Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer (2015) ). Este membru în diverse organizații internaționale profesionale.

Advertisements

Related posts

Opt profesori de la Școala Specială vor participa în Spania la un curs de perfecționare

Redacția

Mișcarea Populară răspunde acuzațiilor formulate de PSD Pașcani

Redacția

POLIŢIA RUTIERĂ VĂ RECOMANDĂ SĂ CONDUCEŢI CU MAXIMĂ PRUDENŢĂ!

Redacția
Încarcă...