NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Povestea și aventura celor doi elevi olimpici din Iași care au emoționat până la lacrimi întreaga Românie

La doar 18 ani, doi elevi olimpici din Iași au decis să recurgă la un gest emoționant, în plină perioadă de carantină și pe fondul gravei pandemii de COVID-19! Povestea tinerilor de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” a devenit un adevărat fenomen, e virală în întreaga Românie! Sunt primii care s-au gândit la așa ceva! Inclusiv cei care se află în birourile de conducere ale Ministerului Educației și Cercetării – MEC trebuie să mediteze, să aplaude și să susțină proiectul lor. Succesul de care se bucură activitatea lor este dovedit de colegii lor olimpici care le sunt alături. O dovadă sunt și sutele de elevi din toată țara care vor să beneficieze de sprijinul pe care au decis să-l ofere cei doi ieșeni. Totul este gratuit și pe bază de voluntariat și are loc în cadrul proiectului „Elevi Pentru Elevi în Carantină”. Prin intermediul acestuia, cei care doresc, primesc rezolvări și explicații la diverse discipline școlare, inclusiv pregătire pentru examenul de Bacalaureat. Reporterii Cotidianului BUNå ZIUA IAȘI – BZI au dialogat, în exclusivitate, cu liceenii și o parte din colegii care sunt alături

Chiar dacă sunt săptămâni grele, tragice, pline de suferință și moarte, românii nu se predau și nu cad în deznădejde! Dimpotrivă, se implică și demonstrează că se poate, că merg mai departe și că ne vom face bine. Pentru toate acestea, exemplară și emoționantă este povestea a doi tineri de 18 ani, elevi olimpici ai Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași. Inițiativa lor, unică în toată țara, a devenit un adevărat fenomen, e virală și a atras sute și sute de elevi și liceeni din toată România.

De unde a plecat povestea și aventura celor doi elevi olimpici din Iași

Inclusiv indivizii aflați în birourile de conducere ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC) trebuie să mediteze, să aplaude și să susțină proiectul lor. Succesul de care se bucură activitatea lor este dovedit de colegii lor olimpici care le sunt alături. Ceea ce fac ei este voluntar și gratuit. Reporterii Cotidianului BUNå ZIUA IAȘI (BZI) au reușit să dialogheze, în exclusivitate, cu cei doi liceeni (de clasa a XII-a la „Negruzzi”, profil Matematică – Informatică – n.r.) despre proiectul lor, intitulat sugestiv „Elevi Pentru Elevi în Carantină”. Este vorba despre Ana-Andreea Ioniță și Tudor Ilie.

Eu și Tudor am inițiat acest proiect împreună. Fără el nimic din toate acestea nu ar fi existat. Dedicarea lui, vastele lui cunoștințe și talente, precum și ideile mereu altruiste au construit această inițiativă pas cu pas, totul pornind din suflet. Aceasta este povestea noastră”, începe Andreea.

  

Doresc să transforme carantina în ceva puțin mai ușor și mai prielnic pentru toată lumea

Ea continuă și spune că au făcut asta din dorința de a face o schimbare în timpurile dificile ale carantinei.

„Ne-am gândit că putem aduna forțele mai multor elevi pasionați de studiu și să le reunim cu scopul de a crea o comunitate din care elevii să poată învăța, iar noi să ne dezvoltăm alături de ei. Punem la dispoziție timpul nostru, sugestii pentru materiale de lucru, ajutor la rezolvarea temelor și în principal ajutor pentru pregătirea examenelor naționale. Grupul nostru de voluntari este în prezent de 60, iar cel al elevilor ce apelează la noi este uriaș. Avem, astfel, mare nevoie de voluntari care să ni se alăture în misiunea noastră. Suntem o familie în creștere și apelăm la elevi din toată țara care ar dori să transforme carantina în ceva puțin mai ușor și mai prielnic pentru toată lumea”, continuă aceasta.

Proiectul a început cu elevi de la licee ieșene

De precizat că proiectul a început cu elevi de la licee ieșene, în prezent echipa fiind formată în principal din elevi de la colegiile: „Costache Negruzzi”, „Național”, „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași. Le sunt alături și cei de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, respectiv Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB) București. De asemenea, sunt printre ei și studenți binevoitori care au dorit să le fie alături. Momentan, orașele din care sunt elevii voluntari sunt: Iași, Suceava, București, Negrești, Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc.

„A fost o surpriză foarte plăcută pentru noi faptul că elevii care s-au înscris în proiect sunt dintr-o multitudine de părți ale țării, precum Iași, Vadu Moldovei, Târgu Frumos, Galați, Tecuci, Ploiești, Focșani, Gura Humorului, Rădăuți, Slobozia și multe, multe altele”, mai dezvăluie Ana-Andreea Ioniță.

„Ne bucură faptul că profesorii susțin inițiativa noastră”

Adolescenții arată că se bucură de susținerea colegiului „Negruzzi”, din partea direcțiunii școlii și a profesorilor. O persoană deosebită pentru ei este prof. dr. Luminița Cozmei.

Continuarea pe bzi.ro

Advertisements

Related posts

Important pentru elevii de clasa a V-a și a IX-a de la Colegiul Național “Mihail Sadoveanu” Pașcani

Teona Gherasim

Poetul Mihai Eminescu omagiat de elevii și profesorii de la „Unirea” și „Sadoveanu” (FOTO)

Oana Cordoneanu

Asociația Asirys – este locul ideal unde te formezi

Redacția
Încarcă...