NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Popescu: Adoptăm o OUG prin care cetăţenii pot monta panouri voltaice, nu numai în locaţia unde e consumul, ci şi în alte locaţii, dacă locaţia principală nu permite

2

Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile care implementează o directivă europeană ce oferă posibilitatea ca românii să monteze panouri fotovoltaice nu doar în locul unde au consumul, ci şi în alte locuri, urmând să fie făcută „compensarea pe toate locaţiile beneficiarului, cu condiţia să fie acelaşi furnizor şi acelaşi distribuitor”.

„Este vorba de implementarea directivei Red 2, din directiva de resurse regenerabile. Practic prin această directivă se stabileşte noul cadru de producere şi promovare în România a energiei regenerabile, atât în cadrul energiei electrice, cât şi în cadrul energiei termice precum şi în transportul de gaze naturale, vorbim de transportul de gaze naturale prin facilitarea transportului în amestec al aşa-ziselor gazelor verzi. În principal, este practic o ordonanţă de tehnică, dar aş vrea să subliniez un punct foarte important prins în această ordonanţă şi sunt convins că venim în sprijinul tuturor românilor care îşi doresc să monteze energie regenerabilă, respectiv panouri fotovoltaice pentru autoconsum. Prin această directivă îşi pot monta panouri voltaice pentru autoconsum, nu numai în locaţia unde e consumul, ci şi în alte locaţii, dacă locaţia principală nu permite, urmând să se facă compensarea pe toate locaţiile beneficiarului, cu condiţia să fie acelaşi furnizor şi acelaşi distribuitor. Într-o arie de distribuţie a unui distribuitor de energie electrică, un beneficiar poate să îşi instaleze mai multe centre de producere a energiei electrice pentru autoconsum şi beneficiază practic de energia produsă ori la o locaţie, ori în mai multe locaţii, dacă decide acest lucru. Venim în întâmpinarea cererilor mai multor consumatori care au venit la Ministerul Energiei, cât şi la Parlament şi le-am spus că prin această ordonanţă de implementare a directivei rezolvăm acest lucru”, a explicat Virgil Popescu, în debutul şedinţei de marţi a Executivului.

Ministrul Energiei a adăugat că „un alt punct important ar fi şi asta este din punct de vedere al contabilizării producţiei de energiei regenerabilă printr-o retehnologizare a unei capacităţi deja existente, prin creşterea capacităţii, diferenţa între capacitatea nouă creată şi capacitatea veche este considerată investiţie nouă, e considerată ca o unitate nouă”.

Advertisements

„Practic creşte producţia de energie regenerabilă şi se contabilizează pe total suplimentar. Sunt două aspecte importante vis a vis de acest lucru.  Sunt mai multe lucruri care duc la încurajarea producerii energiei regenerabile. Mai multe ministere sunt implicate în implementarea aceste ordonanţe. Vom lucra împreună cu Ministerul Dezvoltării pentru partea de încălzire-răcire a locuinţelor. Evident cu Ministerul Mediului, vorbind de energie regenerabilă, iar schemele de finanţare şi instrumentele financiare sunt deja existente pe piaţă, urmând să implementăm şi contractele pentru diferenţă, tocmai pentru a putea încuraja creşterea susţinută a energiei regenerabile”, a mai precizat Popescu.

Advertisements
  

ziaruldeiasi.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Programul activităților din 2023 organizate de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Un nou eveniment propus, festivalul „Sărbătoarea muzicii” (DOC)

Iulia Huțanu

Consilierul Claudiu Bodoașcă în război deschis cu televiziunea favorită a primarului Dumitru Pantazi!

Răzvan Grecu

Camerele montate în zona vale vor funcționa chiar și în cazul unei întreruperi a energiei electrice în municipiu

Marius Parteni
Încarcă...