
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri, 22 octombrie într-o gospodărie din satul Liteni, comuna Belcești, județul Iași. Pompierii din Târgu Frumos au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră o anexă gospodărească.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în urma incendiului au ars aproximativ șase tone de furaje și două tone de lemn de foc. Focul s-a extins și la o locuință învecinată, afectând acoperișul pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați.
După câteva ore de intervenție, echipajele au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, împiedicând propagarea acestuia la întreaga locuință. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului jocul copiilor cu focul. Autoritățile reamintesc părinților importanța supravegherii minorilor și a respectării regulilor de prevenire a incendiilor.
„Pe 22 octombrie, pompierii din Târgu Frumos au fost solicitați să intervină în satul Liteni, comuna Belcești, la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. În urma evenimentului au ars aproximativ șase tone de furaje și două tone de lemn de foc, iar flăcările s-au extins și la locuința învecinată, afectând acoperișul pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați. Cauza probabilă a fost jocul copiilor cu focul”, a transmis ISU Iași.



