NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Polițist târât cu mașina de un tânăr beat și fără permis (VIDEO)

Scene șocante, aseară, pe un drum din localitatea Bătrâneşti, Botoşani. Un poliţist de la Rutieră a fost târât cu maşina de un şofer care era beat la volan, în momentul în care agentul a încercat să îl oprească.  În loc să se supună ordinelor, şoferul a demarat în trombă şi l-a lovit pe poliţist.

Un control de rutină se putea încheia tragic pentru un polițist băcăuan, după ce a tras pe dreapta un autoturism marca Opel.

După ce a oprit, șoferul a deschis portiera, iar în momentul în care agentul s-a apropiat de maşină pentru a solicita actele, tânărul de la volan a pornit motorul şi demarat în trombă, cu agentul prins portieră.

Deși l-a văzut pe agent agățat de mașină, șoferul nu doar că nu a oprit, dar a şi călcat pedala de accelerație, polițistul fiind aruncat în lateralul autoturismului.

Agentul a fost recuperat de colegii, apoi au plecat în urmărirea șoferului fugar.

După o urmărire de mai bine de trei kilometri, maşina în care se aflau doi tineri s-a răsturnat pe câmp. Aventura, însă, nu s-a oprit acolo.

Cei doi au reușit să iasă din mașină și au luat-o la fugă pe câmp.

Poliţiştii au început să alerge după ei, într-un final reuşind să-l prindă și să-l încătușeze pe șofer.

După ce l-au verificat, oamenii legii au aflat cu surprindere că nu avea permis de conducere, iar numere de înmatriculare de la maşină nu erau pentru acel automobil.

În plus, tânărul era şi băut, având o concentraţie de 0,43 în aerul expirat.

Eu am băut două, maxim trei beri

Transportat la Urgenţe, pentru a-i fi recoltate probe biologice pentru alcoolemie, băiatul de 20 de ani, de loc din Ungureni, le-a spus poliţiştilor că nu îl cunoştea pe celălalt tânăr din maşină.

„Vă jur că nici nu ştiu cine este. Eu am băut două, maxim trei beri. M-am urcat la volan că am început să fac şcoala de şoferi de curând. De prost am făcut ce am făcut”, a declarat botoșăneanul.

Tânărul a fost dus la sediul poliţiei, unde a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere fără permis şi conducerea unui autoturism neînmatriculat. El a a primit şi o amendă de 1450 de lei pentru nerespecatrea indicaţiilor poliţiştilor şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

Vezi video AICI

OBSERVATOR

Advertisements

Related posts

Cod galben de grindină și alte fenomene meteo pentru județul Iași

Redacția

VIDEO: Cum sunt transportaţi spre centrele de carantină românii întorşi în ţară, la Nădlac. „Ne duc ca pe nişte animale”

Redacția

29 iulie, Ziua Imnului National. Unde a fost cantat pentru prima data

Redacția
Încarcă...