RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Poliția Pașcani cere închiderea traficului rutier prin bariera spre Blăgești!

Poliția Municipiului Pașcani cere Primăriei să desființeze intarea în suburbia Blăgești, din Drumul Național 28A. Vorbim de acea cale de acces paralelă cu drumul național, dar și de cea spre drumul de exploatație. Solicitarea poliției vine printr-o adresă înregistrată la Primăria Pașcani în data de 24 septembrie.

Vorbim de o revenire asupra solicitării după adresa înaintată în septembrie 2019, dar care nu a fost soluționată de fosta administrație. La doi ani distanță Poliția Municipiului Pașcani revine cu recomandarea de închidere a căii de acces prin bariera spre Blăgești. Motivul ține de siguranța circulației rutiere, dar și de faptul că nu sunt lucrări autorizate.

Practic accesul mijloacelor de transport nu va mai fi permis prin barieră, ori drumul de exploatație. În termen de 20 zile de la primirea adresei Poliția Pașcani solicită desființarea celor două accese, în caz contrar se vor aplica sanțiuni. De asemenea, dacă se dorește menținerea lor se solicită întocmirea documentației/proiectului de amenajare a accesului rutier.

Viceprimarul Cristian Rățoi spunea în conferința de presă de săptămâna trecută următoarele, despre adresa Poliției Pașcani:„Adresa respectivă a fost pusă din nou pe ordinea de zi de Poliția Pașcani, a ajuns la mine și l-am întrebat pe domnul Pantazi să-mi spună despre ce este vorba acolo. Și dumnealui mi-a explicat foarte clar că a fost făcută o adresă la Drumuri Naționale, s-a discutat atunci și o eventuală lărgire, un altfel de mod de a intra spre Blăgești. Mi-a promis că îmi va trimite din ce are dumnealui, dacă mai găsește, îmi trimite niște schițe. Pentru că acolo, într-adevăr vrem să facem ceva pentru cetățenii din Blăgești. Adică, putem lărgi șoseaua cu o bandă care să meargă direct la Iași și încă una care să facă la stânga. Eu aș fi optat pentru un sens giratoriu, dar am înțeles de la cineva că sens giratoriu va încurca.”, explica viceprimarul.    

  

Comisia de Organizare a Circulației Rutiere este convocată pentru data de 15 octombrie la sediul Primăriei, pentru a analiza solicitarea Poliției Pașcani. Nu este cunoscut motivul pentru care administrația condusă de Dumitru Pantazi nu a analizat acest document în anul 2019.

Related posts

Sprijin financiar de la Consiliul Județean pentru biserici din județul Iași. Trei dintre ele sunt din zona Pașcani

Oana Cordoneanu

Firma consilierului Dediu a avut relații comerciale cu Primăria, în ultimii ani! Secretarul Irina Jitaru a fost notificată de primar să aplice legea!

Răzvan Grecu

Surse: Florin Cîțu, în ședința PNL: Orice ministru va ataca Guvernul, pleacă acasă. Nu poți fi și la putere și în opoziție

Redacția
Încarcă...