Candidații PNL pentru Primărie și Consiliul Local, au semnat astăzi scrisoare de angajament „Educația, responsabilitate pentru comunitate”, propusă de Consiliul Național al Elevilor (CNE) tuturor candidaților la alegerile locale din 2016.
Într-o conferință de presă organizată în această după amiază, reprezentanții PNL Pașcani au anunțat că susțin educația și sunt alături de proiectele elevilor. Scrisorile semnate au fost predate președintelui Consiliului Elevilor de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu – Iustin Jalaboi și Mădălin Cotic, vicepreședinte.
Reprezentanții elevilor au anunțat că Marius Pintilie este singurul candidat la Primăria Pașcani, care a semnat acest angajament până la acest moment. ”Educația tinerilor este pentru noi este o prioritate. Vom investi atât cât este necesar în tinerii noștri și le vom asigura condițiile cele mai bune de studiu”, a susținut Marius Pintilie.
În cadrul conferinței, candidații PNL au anunțat două măsuri pe care le vor susține în viitorul Consiliu Local. Este vorba despre transport gratuit pentru toți elevii din municipiu, care utilizează mijloacele de transport în comun, dar şi despre implementarea unui program “Primul ghiozdan”. ”La nivelul municipiului sunt în jur de 250 de elevi care utilizează transportul în comun pentru a ajunge la orele de curs. În medie, un abonament este de 80 de lei, din care jumătate este decontat de stat. Considerăm că nu va fi un efort bugetar mare să susținem din bugetul local diferența”, a susținut Mihaela Spiridon, candidat PNL pentru Consiliul Local.
Cât privește programul “Primul ghiozdan”, proiectul este structurat pe trei capitole:
Ne-am gândit la trei alternative pentru implementarea acestui proiect. Pachetul putea fi oferit:
– tuturor elevilor de la clasa pregătitoare și clasa I. La o estimare sumară, mai puțin de 1000 de copii sunt înscriși pentru aceste clase în fiecare an în municipiul Pașcani. E posibil ca un număr de pachete să fie însă risipite, pentru că nu toți copiii ar folosi acest pachet minim.
– doar elevilor aflați în situații de dificultate, așa cum reiese în urma anchetelor sociale sau a cererilor pentru diverse ajutoare de stat (venitul minim garantat). Riscul este ca anchetele sociale, care nu pot fi realizate în timp foarte scurt, să îngreuneze calendarul programului, care trebuie derulat între înscrierea copiilor (la începutul anului) și începerea școlii (în septembrie), inclusiv cu fazele de achiziție și distribuire în școli a ghiozdanelor. În plus, e posibil ca în această formă numărul copiilor beneficiari ar fi mai mic decât ne-am dori, pentru că pragurile de venit stabilite de lege sunt destul de mici.
– tuturor elevilor care solicită acest pachet. Aceștia ar putea depune o cerere pentru Primul Ghiozdan odată cu cererile de înscriere la clasa pregătitoare sau clasa I. Numărul solicitanților ar fi cu siguranță între cele două opțiuni de mai sus.
{youtube}yqize3z3MV8{/youtube}