RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Plombări pe ploaie, pe banii publici! Șeful CJ Iași și directorul DJADP fără reacție!

Firma care se ocupă de lucrările de întreținere a Drumului Județean (DJ) 208 Mircești – Pașcani – Lespezi  s-a apucat de astăzi, 15 iulie, de plombat. În satul Heci, comuna Lespezi, la primele ore ale dimineții lucrările se efectuau și pe ploaie.

 

  

În imaginile trimise redacției se vede cum angajații Construct&Drum Hârlău, toarnă asfalt în gropile pregătite, deși afară plouă. Totul după ce mai bine de o săptămână de zile DJ 208 Mircești – Pașcani – Lespezi era plin de gropi, iar șoferii au făcut slalom printre acestea.

Situația de astăzi, precum și faptul că lucrările de pregătire a terasamentului nu au fost semnalizate ca șoferii să le poată evita, a fost adusă la cunoștiința președintelui CJ Iași – Maricel Popa și lui Ovidiu Ciucan, directorul Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor. Ambii au spus că lucrările sunt în grafic și că totul decurge corect.

După ce au primit imaginile video, nu au mai avut nimic de comentat. Am reușit în această după-amiază să discutăm cu Mihai Cojocea, administratorul firmei Construct&Drum Hârlău. El se afla pe sectorul de drum unde se executau lucrările de plombare. Nici el nu remarcase că zona nu este marcată corespunzător, astfel încât conducătorii auto să știe că circulă pe  un drum în reparații.”Eu am fost la Suceava, am cumpărat indicatoare. Nu știu de ce nu le-au pus. Dimineață au oprit lucrul când a început să plouă. După ce s-au apucat de treabă au suflat cu aer zona unde au acționat”, a susținut Mihai Cojocea.

Potrivit acestuia începând de mâine se va trece la plombarea gropilor de pe sectorul Pașcani – Mircești.

Related posts

Au fost aprobate plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal

Redacția

Dosarul ApaVital va fi judecat luni, de la ora 12.00! Instanța poate hotărî rebranșarea blocurilor la apă!

Răzvan Grecu

Ședință de Consiliu Local comuna Strunga, 28 aprilie 2023 (VIDEO)

Redacția
Încarcă...