NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Platformele pilot, pentru depozitarea și colectarea selectivă a deșeurilor, au început să fie amenjate

Amenajarea celor două platforme pilot de depozitare și colectare selectivă a deșeurilor, a început în această săptămână. Vorbim de câte o locație, în zona deal și vale.

Lucrările au început cu cea din zona vale, amenajată pe strada Mihai Eminescu. Locația a fost îngrădită, după care urmează să fie dotată cu containere, montată camera de monitorizare și sistemul de închidere. Accesul în aceste locații se va face pe baza unor cartele, ce vor fi distribuite locuitorilor din zonă.

“Ne dorim ca acest proiect pilot să își atingă scopul, astfel încât cantitatea de deșeuri să scadă. Este important să reciclăm și să implementăm măsuri concrete, astfel încât cetățenii să plătească cât depozitează”, a explicat în conferința de presă de ieri, primarul Marius Pintilie.

Cea de a doua locație va fi amenajată în zona deal, pe Aleea Ștefan cel Mare și Sfânt, peste drum de sediul fostei Primării. Lucrările sunt realizate în regie proprie, prin Serviciul de Gospodărie Comunală.

Advertisements

Related posts

Managerul Costică Pânzaru către pășcăneni pe subiectul ApaVital:”Nu împușcați primarul!”. Mesaj pentru Pantazi:”În 2012 ați câștigat cetatea, nu și cetățenii”

Marius Parteni

Grămezi de zăpadă depozitate la izvorul din zona vale

Ema Roman

ApaVital oferă hipoclorit de sodiu asociațiilor de proprietari pentru dezinfectarea scărilor de bloc

Redacția
Încarcă...