RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Pintilie: „Pantazi a cumpărat prin interpuși terenuri și spații comerciale, de la firme intrate în faliment”! Ce insule și-a cumpărat fostul edil șef! Pantazi: „Pintilie este pe locul doi în sondaje și de asta mă denigrează”

Actualul primar Marius Pintilie a lansat la începutul acestei săptămâni o serie de acuze foarte dure la adresa fostului primar Dumitru Pantazi. Într-o conferință de presă organizată luni, la sediul PNL, Pintilie a declarat că după ce a văzut el în Primărie în ultimii trei ani de zile, fostul primar Dumitru Pantazi nu și-a urmărit decât interesul propriu de a-și mări „averea”.

Mai exact, liberalul îl acuză pe Pantazi că în timpul mandatului său de primar a cumpărat prin interpuși terenuri și spații comerciale de la societăți care erau în procedură de faliment și în care municipalitatea era înscrisă la masa credală. Pintilie a exemplificat și a indicat societățile Legume S.A. și Constructorul S.A.

Pintilie a mai acuzat că Pantazi avea un cod pentru suprafețele de teren ce nu aveau eliberate titluri de proprietate. Acesta era „insule” și ar fi fost cunoscut de angajații de la Fond Funciar și Cadastru, care i-ar fi comunicat date pentru ca acestea prin interpuși să cumpere terenurile.

 „Dumitru Pantazi, din ce am văzut eu în ultimii 3 ani de când sunt primar, nu a avut niciun interes, decât interesul propriu. Să-și facă rost de terenuri, să-și facă rost de spații comerciale. A cumpărat tot ce s-a putut cumpăra din Municipiul Pașcani prin interpuși, referitor la teren agricol și a cumpărat tot ce s-a putut cumpăra prin interpuși sau direct din societățile care au intrat în faliment, de la Legume, de la Constructorul, de la tot ce a prins. Iar astăzi, în Consiliul Local vine și spune că taxele pe care le plătește el sau ar trebui să le plătească sunt mari, pentru că indiferent de câtă avere ar avea el, pentru el nu este suficient. Vrea în continuare ca să facă mulți bani, dar nu se gândește la comunitatea în care trăiește, nu se gândește la pășcănenii care 8 ani de zile și-au pus speranța în el să facă ceva, dar nu a făcut nimic. Iar astăzi vine în continuarea cu dorința, probabil, de a candida din nou la Primăria Municipiului Pașcani, cică să facă treabă. Dar vă spun eu din ce am văzut eu în ultimii 3 ani de zile la Primăria Pașcani, nu a fost niciodată interesat de municipiu. Niciodată nu și-a dorit să facă, singurile lucruri pe care le-a făcut era să mai găsească un teren disponibil pe undeva. Aveau și-un cod: să caute insule! Mai întreba la Fond Funciar și Cadastru dacă au mai apărut insule pe udeva, în așa fel încât prin interpuși să le facem titluri de proprietate și să le cumpărăm terenurile  ca să facem noi avere multă. Am fost până acum reținut, am fost mai mult concentrat pe administrație, am încercat să duc discuțiile într-o zonă pozitivă, atât în Consiliul Local cât și în spațiul public, dar se pare că nu ai cu cine. Dacă nu ai cu cine, atunci schimbăm și noi foaia ca să înțeleagă că nu suntem aici veniți să ne dea lecții Dumitru Pantazi, suntem veniți aici ca să apărăm interesul Pașcaniului. Iar dacă interesul Pașcaniului însemnă lupta împotriva acestor oameni care au pus ghiara pe Pașcani și vor să o pună în continuare, asta vom face: ne vom lupta cu ei,” a acuzat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Advertisements
  

În replică, fostul primar Dumitru Pantazi a acuzat pe pagina sa de Facebook că este denigrat de către actualul primar Marius Pintilie pentru că liberalii sunt la 10% procente în spatele PSD, iar Pantazi este pe primul loc în preferințele pășcănenilor, urmat de Pintilie.

Pantazi promite că va demonta acuzele formulate de către Pintilie, pe care le catalogează drept minciuni.

„În loc să prezinte un studiu de impact asupra economiei locale, în urma restricțiilor de circulație impuse pe pasajul peste calea ferată de pe strada Grădiniței, fără soluții de ocolire și de reparație a podului, primarul Marius Pintilie se ocupă de denigrarea adversarilor politici.De denigrarea mea, speriat că anul viitor nu va mai fi primar, așa cum reiese din recentele sondaje de opinie. După aproape 3 ani de mandat, timp în care nu a făcut nimic notabil în afară de majorarea taxelor și impozitelor și cheltuirea banilor contribuabililor, Pintilie a aflat că pășcănenii nu mai au încredere în el și în promisiunile lui și că îl vor trimite acasă.Din sondajul făcut de social democrați, reiese că la Pașcani PSD-ul se află pe primul loc, iar PNL-ul pe locul doi, la distanță de aproape 10 procente. Pentru Primărie,  Marius Pintilie este pe locul doi, după mine iar la alegerile locale de anul viitor va obține si mai puțin dacă va continua așa.Bântuit de cifrele care nu îi sunt favorabile, Pintilie a susținut o conferință de presă, cu declarații neadevărate si ofensatoare la adresa mea.Fiecare minciună va fi demontată, iar acest individ preocupat doar să îi păcălească și să îi manipuleze pe pășcăneni, va fi trimis acolo unde îi este locul, alături de cel mai incompetent administrator public pe care Pașcaniul l-a avut vreodată”, se arată în mesajul postat de Dumitru Pantazi, consilier local din partea PSD.

Related posts

O conductă de gaz încurcă proiectul de modernizare a Pieței Vale

Răzvan Grecu

S.C. Eco Salubritate S.A. se transformă la anul în SRL, din cauza harababurii din Primărie

Răzvan Grecu

VIDEO: Momentul în care două roți ale unui autobuz tractat s-au desprins și au lovit o mașină și standul de cărucioare de la Kaufland

Redacția
Încarcă...