187 de elevi cu aptitudini artistice au participat la un concurs organizat în județ. Din aceștia doar 20 merg mai departe în finala care va avea loc pe data de 10 martie. Printre aceștia se numără și Petruța Sacară. Micul artist din Ruginoasa pare să nu ne mai surprindă atunci când vine vorba de concursuri câștigate. „Vocea Şcolii Ieşene“ este o competiție lansat de un sindicat de învățământ.

Pentru înscrieri, candidații trebuiau să trimită o înregistrare cu o melodie. În urma jurizării pieselor trimise de către cei 187 de tineri, comisia desemnată de către Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi a selectat 20 de concurenți pentru finala ce va avea loc la Sala Polivalentă Iași.
„O bucurie pentru școala noastră și un adevărat mărțișor este el primit de Petruța Sacară, care, în cadrul concursului de interpretare Vocea Ieșeană, un concurs organizat de USLIP Iași, din cei 187 de elevi înscriși, ea se află printre cei 20 de finaliști. Nu a fost ușor. A fost greu, dar nu imposibil pentru Petruța noastră”, ne-a declarat Irina Dodu, director la Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza Ruginoasa.
Scopul concursului este acela de a identifica şi promova tinerii ieşeni cu aptitudini artistice deosebite. Petruța este încrezătoare în forțele proprii și spune că va da tot ce are ea mai bun.
„Eu am făcut diferite filmulețe prin casă și cei din Iași m-au încurajat pe rețeaua de socializare unde le-am postat. Eu am gasit acest concurs la care m-am și înscris. Ca și probe am avut interpretarea vocală și gesturi. La ora 22.00 am aflat că voi merge mai departe și am fost extrem de bucuroasă și eu și părinții mei. Finala este pe data de 10 martie și încă nu am decis ce melodie voi cânta. Mă voi sfătui cu profesoara mea, Claudia Martinică. Sunt încrezătoare că voi putea câștiga”, a adăugat Petruța Sacară.
Toți cei care au intrat în această competiție vor primi diplomă de participare și vor avea intrarea liberă alături de părinți. Finaliştii vor primi diplome, iar premiul I va fi în cuantum de 700 de lei. De asemenea, sunt pregătite premii şi pentru locul al II-lea, în valoare de 500 de lei, premiul al III-lea în valoare de 300 de lei, iar menţiunea va fi în cuantum de 100 de lei. Toţi finaliştii minori trebuie să fie însoţiţi de către părinţi.
{jcomments off}


