RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Petreceri cu zeci și sute de persoane, în plină pandemie. Amenzi în valoare de peste 1.200.000 de lei, în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au desfășurat ample acțiuni pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19. Peste 6.200 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 843 de acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național.

Au fost efectuate 65.983 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.

În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate peste 4.866 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.225.000 de lei .

La data de 24 ianuarie, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat (aniversare), în incinta unui local public din orașul Târgu-Neamț, la care participă mai multe persoane.

  

La fața locului, s-au deplasat polițiști, care au identificat 40 de persoane. De asemenea, evenimentul a fost întrerupt.

Pentru încălcarea prevederilor legale, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei.

Tot ieri, polițiștii din Ialomița s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la locuința unui bărbat, de 41 de ani, din localitatea Borănești, este organizată o petrecere privată, la care participă mai multe persoane.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor, au identificat 35 de persoane, acestea fiind sancționate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020.

Valoarea totală a amenzilor este de 19.000 de lei. În urma intervenției polițiștilor, evenimentul a fost întrerupt, iar persoanele identificate au părăsit locația.

Aseară, în jurul orei 18.00, polițiștii din Buzău au fost sesizați cu privire la organizarea unui eveniment privat. Au fost direcționate spre locația respectivă mai multe echipaje de polițiști și jandarmi, care au demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt.

Forțele de intervenție au stabilit că sesizarea se confirmă, la un operator economic specializat în organizarea de evenimente, din municipiul Buzău, era în desfășurare un botez, la care participau aproximativ 100 de persoane.

Având în vedere regulile instituite și interdicția organizării de astfel de evenimente în contextul pandemiei, polițiștii au identificat reprezentantul localului și organizatorul evenimentului, cărora le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea interdicțiilor privind organizarea de evenimente.

Totodată, polițiștii și jandarmii au legitimat persoanele prezente și au aplicat alte 30 de sancțiuni contravenționale participanților la eveniment.

De asemenea, urmare a intervenției, petrecerea a fost întreruptă, iar persoanele au părăsit locația.

În această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

Pentru siguranța tuturor, autoritățile recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid 19.

digi24

Related posts

S-a năpustit cu un ciocan asupra sediului instanței! Individul, trimis în judecată de procurori!

Redacția

S-a împlinit un an de la cutremurătorul accident din comuna Bălțați, iar ancheta a rămas în același punct

Redacția

Urmărire ca în filme la Suceava! Un minor de 17 ani a furat două mașini într-o singură zi (video)

Redacția
Încarcă...