NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceriȘtirea zilei

Petre Daea vrea să redeschidă magazinele de stat „ Unirea”, unde se vor vinde produse de la micii agricultori

Ministrul Petre Daea reînvie unul dintre proiectele sale dragi, de pe vremea guvernărilor Dragnea. Șeful de la Agricultură vrea să redeschidă magazinele de stat sub numele „Casa de Comerț Unirea”.

În ședința de vineri, guvernul a aprobat o ordonanță care ar urma să ajute la organizarea acestor magazine și căutarea de personal.

Sunt gata regulile care vor permite operaționalizarea „Casei de Comerţ Unirea”, anunță ministrul Agriculturii.

Guvernul a aprobat ordonanța care va permite ca în județe să fie stabilite de fonduri pentru organizarea și atragerea de personal pentru magazinele în care se vor vinde produse autohtone.

Advertisements
  

Sunt celebrele magazine, deschise pentru puțină vreme sub numele „Casa de Comerț Unirea”, care, din nou, ar urma să preia și să vândă producțiile de la micii agricultori, așa-numitul lanț scurt de aprovizionare, prin care se evită „intermedierea şi deformarea preţurilor”, amintesc reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Advertisements

Potrivit obiectivelor stabilite la înființare, în 2018, scopul Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA – S.A.” îl constituie, în principal, organizarea și desfășurarea comerțului cu ridicata și cu amănuntul, în depozite și magazine specializate, piețe și târguri, cu mărfuri agricole.

europa fm

Advertisements
Advertisements

Related posts

Clanurile ieşene de la Poştă. Reţele de rubedenii întreţinute cu bani publici. Salarii lunare de mii de lei

Redacția

Tesla vine în România și caută să angajeze

Redacția

Fraţi spulberaţi de tren, la Suceava. Unul dintre ei, un adolescent de 17 ani, a murit loc (VIDEO)

Redacția
Încarcă...