NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Permis fals cumpărat cu 4.800 euro, depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi efectuează cercetări cu privire la un vasluian care a prezentat la controlul de frontieră un  permis de conducere fals.

„La sfârşitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității Ghermăneşti, un microbuz marca Mercedes Sprinter, condus de vasluianul  L.N., în vârstă de 45 de ani.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, persoana în cauză a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Irlanda, valabil pentru categoriile „A”, „B”, „C”,”BE” şi „CE” .

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a frecventat cursurile unei şcoli de şoferi în Irlanda, fără să susţină exemenul pentru obţinerea permisului de conducere şi că a procurat documentul prin intermediul unor cetăţeni români pe care i-a cunoscut în Irlanda, contra sumei de 4.800 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.”, a transmis purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, Subcomisar de poliţie Irina Mirică.

BZI

loading...
Advertisements

Related posts

Județul Neamț cere să intre în carantină la granița cu județul Suceava

Redacția

Mai multe facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi

Redacția

Ai CENTRALĂ termică? S-ar putea să fie nevoie să o SCHIMBI!

Redacția
Încarcă...