După atentatul terorist de la „Crocus City Hall” din regiunea Moscova, un subiect care se discută aprins în Rusia este reintroducerea pedepsei cu moartea. Lansată de politicieni și amplificată de propagandă, dezbaterea a ajuns pe Telegram, acolo unde, sub pseudonim, orice rus poate avea o părere.
Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia
În acest moment, pedeapsa capitală este prevăzută în Constituția rusă, dar în 1996 a fost supusă unui moratoriu pe o perioadă nedeterminată, ca urmare a încercărilor Federației Ruse să adere la Consiliul Europei după destrămarea URSS.
După declanșarea atacului asupra Ucrainei, pe 16 martie 2022 Rusia a fost exclusă din organismul internațional recunoscut pentru Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Președintele Partidului „Rusia justă”, Serghei Mironov, a propus oficial această idee și a sugerat că problema pedepsei cu moartea ar trebui rezolvată printr-un referendum.
În replică, președintele Dumei, Viaceslav Volodin, a declarat că nu este nevoie de niciun plebiscit, pentru că o decizie a Curții Constituționale ar fi suficientă.
Dar cum văd rușii obișnuiți reintroducerea pedepsei cu moartea? Din comentariile pe care le-am citit pe canalele de Telegram, principala rețea socială folosită de ruși,