RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Pedeapsa primită de șoferul urmărit aseară de poliție, pe străzile din Pașcani

S-au luat măsuri în cazul șoferului care a circulat aseară pe străzile din Pașcani la volanul unui autoturism, ce nu avea numere de înmatriculare, a refuzat să oprească la semnalele luminoase ale polițiștilor și a pornit într-o cursă urmărit de două mașini de Poliție.

”Bărbatul de 34 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă 1305 lei, conform OUG 195/2002, s-a dispus reținerea permisului de conducere și retragerea certificatului de înmatriculare. De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, conform Biroului de Presă din cadrul IPJ Iași.

Inițial, șoferul a oprit la semnalele polițiștilor, iar la scurt timp a plecat fără permisiunea acestora, moment în care s-a procedat la urmărirea autoturismului, reușindu-se blocarea mașinii în fața locuinței bărbatului. În momentul blocării autoturismului, șoferul ar fi încercat să scape, lovind autospecialele de poliție cu autoturismul, fapt pentru care polițiștii au executat focuri de armă asupra pneurilor mașinii.Șoferul a circulat pe străzile Dragoș Vodă, Moldovei, spre locuința sa din cartierul Aerodrom, unde pentru a forța intrarea în curte a lovit două mașini de Poliție, apoi s-a baricadat în casă. Ulterior s-a predat și a fost dus la cercetări.

Related posts

Acțiune a Poliției în localitățile învecinate. Bărbat din Cristești sancționat cu 400 lei, pentru că a făcut scandal

Redacția

Hoții de lemne din pădurile din județul Iași pot fi prinși cu ajutorul aplicației SUMAL. Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL) este operațional

Redacția

Riscuri tot mai mari la care se expun deținătorii de carduri, care oferă acces pe internet la datele lor personale

Redacția
Încarcă...