RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Pe zona centrală a Pașcaniului se montează hidranți. După această intervenție, trotuarul va fi refăcut

Pășcănenii au reclamat în dese rânduri că trotuarele din zona centrală a Municipiului Pașcani, care au fost afectate de lucrările celor de la ApaVital, nu au fost refăcute așa cum ar trebui.

Pe baza acestor critici și întrebări adresate mai ales în mediul on-line de contribuabili, primarul Marius Pintilie a făcut o filmare pe care a postat-o pe o rețea de socializare în care anunță că se efectuează lucrări de montare a unor hidranți și mai apoi se va trece la refacerea trotuarelor.

„Fiindcă mulți pășcăneni m-au întrebat de ce nu se repară trotuarul pavelat din zona centrală, aduc o explicație: se montează hidranți. Am început  de la spital, mergem către Casa de Cultură, pe strada Moldovei, unde s-a montat conducta de apă, cea de 315, vom avea hidranți pe instalație. După ce se termină cu hidranții, va veni o echipă din urmă care va îndrepta pavelele și vor face în așa fel încât trotuarul să fie cât se poate de drept,” a transmis Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Conform informațiilor transmise de ApaVital, lucrările de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare din Pașcani vor fi finalizate în această iarnă. Pentru a fi recepționate, cei de la ApaVital au obligația de preda municipalității străzile și trotuarele la fel cum le-au primit înainte de demararea investiției.

  

Related posts

Aristotel Katzighera susține că dacă aleșii locali hotărăsc PSA îndeplinește condițiile pentru a furniza apă în municipiu

Răzvan Grecu

Absolvenții pot beneficia lunar de bani din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Redacția

Elena Asofiei din trupa de teatru a Casei de Cultură, câștigătoare a doua premii importante

Iulia Huțanu
Încarcă...