RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Pașcani – Licitația pentru achiziția de autobuze electrice s-a terminat! Câștigătorul va trebui să depună o serie de documente și apoi să semneze contractul

Veste bună pentru pășcănenii care folosesc transportul în comun la Pașcani. Autobuzele vechi folosite în prezent de CLP Ecoserv, operatorul de transport public din Pașcani, vor fi înlocuite cu autobuze electrice. Licitația pentru achiziția a 6 astfel de autobuze s-a finalizat, iar până la semnarea contractului mai sunt doar câteva proceduri de îndeplinit, plus condiția ca celălalt participant la licitație să nu facă contestație.

Anunțul a fost făcut de Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani, în conferința de presă săptămânală ce a avut loc astăzi la sediul administrației locale.

Pe lângă cele 6 autobuze electrice, vor mai fi montate și opt stații de încărcare: două rapid și șase lente, termenul maxim de livrare fiind de 12 luni.

„Am finalizat achiziția pentru autobuzele electrice. Suntem în etapa în care cerem celui care a câștigat licitația documentațiile de la faza DUAE (n.r. Document Unic de Achiziţie European). Are până pe 30 luna asta să prezinte documentele și apoi dacă nu sunt probleme sau contestații, sper eu ca până la jumătatea lunii viitoare să avem contract de furnizare șase autobuze electrice de 10 metri, șase stații de încărcare lentă și două stații de încărcare rapidă. Pentru mine e un motiv de mândrie pentru colegii din Primărie, cărora, celor din echipa de implementare, le mulțumesc public pentru că s-au mișcat extraordinar de bine în ceea ce privește această documentație, acest proiect. Nu am avut consultant, nu avem consultant, nu am avut istoric pentru că nu s-a cumpărat niciodată la Pașcani autobuze electrice și cu toate acestea am reușit să facem o documentație bună, am avut două firme la licitație. Am făcut evaluarea într-o lună și o săptămână. Deci se poate când există dorință, voință și implicare. Într-o lună de zile am terminat o procedură de licitație internațională” a explicat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani.  

  

 Valoarea totală a proiectului de 18 milioane de lei, suma fiind finanțată prin fonduri europene în cadrul PNRR. Reamintim că în cadrul implementării acestui proiect va fi înființat și un traseu Pașcani – Cozmești, care va fi operat de unul dintre aceste autobuze electrice.

Related posts

Colegiul Tehnic CF ”Unirea” Pașcani, o nouă mobilitate din proiect, în Letonia (FOTO)

Carmen Bălăceanu

Ce spun pășcănenii despre referendumul propus de primar: „Este o promisiune electorală! ” Vezi care sunt datele posibile pentru a fi organizat!

Teona Gherasim

Prognoza hidrologică pentru luna mai, în spațiul hidrografic Siret

Redacția
Încarcă...