RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pășcănenii suferă din cauza țânțarilor, iar primarul Pantazi nu știe de ce nu s-au făcut actele pentru dezinsecție!

Primarul Dumitru Pantazi a dat din colț în colț atunci când a fost întrebat de consilierul Marius Pintilie de ce nu se face dezinsecție, în municipiul Pașcani. Discuția a avut loc pe marginea proiectului de aprobare a indicatorilor de performanță ai serviciului de dezinsecție, dezinfecție și deratizare.

Pintilie a încercat să afle de ce în Pașcani nu se face dezinsecție, însă întrebarea sa a stârnit o reacție nervoasă a primarului Dumitru Pantazi.

„Aș dori să întreb de ce nu se face dezinsecție în Pașcani?”, a  întrebat Marius Pintilie, consilier local din partea PNL.

Primarul i-a răspuns pe un ton nervos, că pentru a se putea face dezinsecție, trebuie mai întâi aprobat contractul de delegare.

  

„Cum să se facă dezinsecție în Pașcani dacă abia aprobăm contractul de delegare? Aprobăm contractul de delegare, după care se va face dezinsecție în Pașcani”, a răspuns Pantazi iritat.

Liberalul nu s-a lăsat însă și a reformulat întrebarea, generând un dialog cu primarul Dumitru Pantazi, pe un ton ridicat.

„Bun și de ce nu am aprobat mai devreme ca să avem dezinsecție? Cine ne-a împiedicat să facem aceste acte?”, a întrebat din nou Pintilie.


„Se termină mandatul și tot întrebi de ce?”, a răspuns răstit Pantazi.

„Păi de ce?”, a întrebat din nou liberalul, rămânând calm.

„Acum s-a făcut documentația pentru aprobare”, a fost răspunsul lui Pantazi.

„Dar ce v-a împiedicat să o faceți mai devreme?”, a insistat Pintilie.

Văzând că a fost prins pe picior greșit, primarul Dumitru Pantazi a încercat să arunce vina pe cei din jurul său, întrebând-o pe Irina Jitaru, secretarul UATM Pașcani, de ce nu făcut mai din timp proiectul.

„De ce nu ați venit cu proiectul de hotărâre mai devreme?”, s-a adresat primarul Dumitru Pantazi, secretarului UATM Pașcani, Irina Jitaru.

În sala s-a lăsat însă liniștea, iar aceasta a fost întreruptă doar de Marius Pintilie, care a anunțat că nu mai are întrebări.

„Bun, am încheiat. Mulțumesc!”,  a închis discuția Marius Pintilie.

Reamintim că în Pașcani nu s-a făcut dezinsecție în acest an, iar din acest motiv țânțarii sunt într-un număr foarte mare.

Related posts

Ședință de C. L. Răchiteni 25 aprilie 2018 (VIDEO)

Ema Roman

Primăria Pașcani anunță programul de colectare al deșeurilor electrice și electronice

Iulia Huțanu

MApN vrea să angajeze peste 5.000 de militari, soldaţi şi gradaţi profesionişti

Redacția
Încarcă...