Curg amenzile date de polițiștii locali, cetățenilor care nu respectă legea. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea ordinii și liniștii publice, potrivit unei informări a Poliției Locale Pașcani.
În perioada 20 iunie – 5 iulie, anul curent, în timpul activităților de patrulare ale oamenilor legii, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, dintre care 42 cu amendă, iar 4 cu avertisment. Valoarea amenzilor este de 10.485 lei.
„Pe categorii de acte normative situatia acestora se prezinta astfel:
-24 sanctiuni au fost aplicate pentru incalcarea prevederilor Legii 61/1991;
-12 sanctiuni au fost aplicate pentru incalcarea prevederilor HCL.30/2002, modificată – privind mentinerea curateniei in municipiul Pascani;
-7 sanctiuni au fost aplicate pentru incalcarea prevederilor OUG.195/2002-Codul Rutier;
-2 sanctiuni au fost aplicate pentru incalcarea prevederilor HCL.66/2014-(lipsa acordului teritorial de functionare);
-1 sanctiune pentru incalcarea prevederilor HCL.211/2008”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Poliției Locale.
Spre exemplu, la data de 23 iunie 2022 patru persoane au fost amendate cu câte 150 de lei, pentru că au aruncat coji de semințe pe jos, în urma consumului, în Parcul Municipal. De asemenea, ziua următoare aceleași persoane au primit încă 300 de lei fiecare, pentru aceeași faptă.
Alte amenzi au fost aplicate pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, dar și pentru adresarea de expresii jignitoare la adresa polițiștilor locali și a altor cetățeni. Pentru aceste fapte, trei persoane au fost amendate cu câte 500 de lei.
Reamintim că, Poliția Locală îi îndeamnă pe pășcăneni să le semnaleze nereguli constatate în municipiu, la numărul de telefon 0232-710730, disponibil 24/24.