RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Pășcănean cu o alcoolemie de 1,40 mg/l depistat în trafic, la Iași. A fost arestat preventiv

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au depistat un bărbat de 37 de ani, din Paşcani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Iaşi, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, iar cercetările continuă.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 17 octombrie a.c., bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

  

Ulterior, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Related posts

A vrut să-şi ajute iubita să ia permisul dar s-au ales amândoi cu dosar penal

Redacția

Bătaie între domnişoare în Copou, după un accident în care un bolid Mercedes a fost serios avariat. Şoferiţele şi-au împărţit pumni în văzul trecătorilor

Redacția

Bărbat reținut în urma perchezițiilor de ieri, de la Moțca

Redacția
Încarcă...