News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocalSănătate

Pas important pentru preluarea Spitalului CF Pașcani. Primarul s-a întâlnit cu personalul medical

Demersurile pentru trecerea Spitalului CF Pașcani, în subordinea Consiliului Local au intrat într-o nouă etapă de consultare directă. Deși intenția publică de preluare a spitalului fusese deja anunțată oficial de primarul Marius Pintilie, în cadrul unei conferințe de presă și printr-o discuție anterioară cu managerul unității, noutatea o reprezintă vizita de ieri dimineață, când edilul a mers personal la Spitalul CF.

Pentru a clarifica situația celor care nu cunosc amănunte, primarul a făcut o scurtă prezentare a contextului: Spitalul CFR nu este proprietatea municipiului Pașcani și nu se află în subordinea Consiliului Local, ci aparține de Ministerul Transporturilor din România. Este vorba despre un spital cu o vastă tradiție, care anul viitor va împlini vârsta de 100 de ani. Noutatea legislativă este că Ministerul Transporturilor a scos astăzi un ghid și a pregătit o legislație specifică prin care autoritățile publice locale pot prelua în proprietate aceste spitale, care sunt doar șapte în toată țara.

În acest context, edilul a considerat că o discuție cu personalul de la Spitalul CF este binevenită pentru a afla și părerea lor, pentru a le răspunde la posibilele întrebări și pentru a găsi calea de a face echipă pentru binele Pașcanului. Primarul Marius Pintilie le-a transmis că își dorește ca acest spital să funcționeze în continuare, să nu se oprească, subliniind că ar fi ideal pentru municipiu să existe două spitale care să deservească populația din Pașcani și nu numai. Planul pe termen lung este ca aceste două unități sanitare să lucreze împreună, astfel încât serviciile medicale de pe raza municipiului să fie cât mai calitative.

Primarul Marius Pintilie a răspuns la destul de multe întrebări din partea celor prezenți. La final, mesajul transmis de administrația locală a fost unul de susținere totală: primăria dorește să îi ajute într-un fel sau altul și vrea să lucreze cu ei, astfel încât Spitalul CF Pașcani să meargă mai departe și să continue să existe în municipiu.

  

Related posts

Primăria a sistat acțiunea de citire a apometrelor. Consumurile vor fi afișate, locatarii trebuie să stabilească cum se împart diferențele

Marius Parteni

Semne că nu faci mișcare cât ar trebui

Redacția

Prima ședință cu microfoane în Consiliul Local

Ema Roman
Încarcă...