NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pantazi îi dă replica lui Bodoașcă!

Acuzat de consilierul liberal Claudiu Bodoașcă că nu gestionează corect situația crizei sanitare provocate de COVID-19, primarul Dumitru Pantazi i-a dat în acest weekend o replică dură.

În primă fază, Claudiu Bodoașcă a spus într-un podcast postat pe pagina PNL Pașcani că primarului Dumitru Pantazi îi este frică de noul coronavirus și că din această cauză acesta este nervos în ședințele de Consiliu Local.

„Sunt consilier de 4 ani de zile și pot să zic că-l cunosc pe primarulu Dumitru Pantazi. La ultimele două ședințe de Consiliu Local mi s-a părut speriat. Nu era cel pe care-l cunoșteam eu sau cel de acum 2 luni de zile. E de înțeles, e ceva cu care nu ne-am mai confruntat, dumnealui se află în grup de risc, nu poți să-i ceri să meargă printre oameni. Dar este speriat, efectiv este speriat și de aceea cred că ia măsurile cu întârziere. Nu poate să vină și să stea în Primărie, să fie ferm. E speriat, nu l-am văzut în apele lui, nu l-am văzut să transmită încredere. Omul arată că nu stăpânește situația, nu știe ce să facă”, a acuzat Claudiu Bodoașcă.

În replică, primarul Dumitru Pantazi îl acuză pe Claudiu Bodoașcă de iresponsabilitate și de faptul că ar încerca să destabilizeze serviciile publice locale, fără a explica aceste acuzații.

Constat că în plină stare de urgenţă şi pandemie de coronavirus, consilierul PNL Claudiu Bodoașcă dă dovadă de o crasă lipsă de responsabilitate. Şi acum, în aceste momente dificile, când avem nevoie de stabilitate, încredere şi capacitate de reacţie, consilierul liberal încearcă să destabilizeze serviciile publice locale. Cultivă panica şi ura pentru a mă denigra, pentru a obţine capital electoral. Nu îl luaţi în seamă! Numai cei slabi şi lipsiţi de moralitate se comportă aşa”, a scris Pantazi pe Facebook.

Primarul Pantazi a mai scris în postarea sa că nu este speriat și că a luat măsuri pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Nu sunt speriat, am mai trăit vremuri grele! Primăria şi Consiliul Local încearcă să menţină sub control această situaţie, fără precedent. Personalul din aparatul de specialitate face tot ceea ce se poate pentru a asigura funcţionalitatea serviciilor publice locale.Sunt preocupat de sănătatea şi siguranţa noastră, a tuturor! Sunt la datorie, zi de zi, în Primărie sau acolo unde este nevoie!La Paşcani au fost luate o serie de măsuri, necesare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Dezinfectăm străzile, pieţele, instituţiile publice şi scările de bloc. Căutăm soluţii pentru vidanjarea subsolurilor inundate şi efectuarea reparaţiilor necesare”, a susținut primarul Dumitru Pantazi.

Reamintim că primarul Dumitru Pantazi a întârziat cu 6 zile convocarea unei ședințe de Consiliu Local pentru alocarea în regim de urgență a 200.000 de lei către Spitalul Municipal de Urgență pentru achiziția de dezinfectanți și materiale de protecție. Când a fost întrebat de ce nu a făcut rectificarea la timp, edilul a cedat nervos și a început să se răstească la interlocutorul său, liberalul Marius Pintilie.

loading...
Advertisements

Related posts

Noul cimitir municipal, aşteptat de păşcăneni. Ce spune edilul local!

Ema Roman

Primăria organizează dezbateri la distanță! Vezi care sunt temele expuse!

Marius Parteni

Se plantează panseluţe şi trandafiri în mai multe zone din Paşcani

Ema Roman
Încarcă...