NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pantazi a intrat în campanie electorală! Anunță facilități fiscale, deși consilierii nu au aprobat un asemenea proiect!

Primăria Pașcani anunță că acordă facilități fiscale cetățenilor, care au datorii către bugetul local. Conform unui comunicat, publicat pe pagina de facebook, primarul municipiului informează cetățenii cu privire la această oportunitate.

Potrivit acestuia, persoanele fizice și juridice din Municipiul Pașcani, care au datorii către buget, pot să își plătească debitele până pe data de 15 decembrie 2020, fără să mai achite penalitățile acumulate.

„Am inițiat în acest sens, un proiect de hotărâre pentru anularea accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 datorate bugetului local al Municipiului Pașcani pentru stimularea achitării voluntare de către debitori. Proiectul va fi pe ordinea de zi din cadrul ședinței de la sfârșitul acestei luni. Cei vizați pot beneficia de această scutire depunând o cerere de anulare și dacă îndeplinesc o serie de condiții”, se arată în comunicat.

Anunțul Primăriei nu are în spate un proiect adoptat de Consiliul Local. Inițiativa primarului Dumitru Pantazi vine în preajma campaniei electorale. 

Consiliul Local nu a discutat încă proiectul de hotărâre anunțat de primarul municipiului. Edilul local nu a răspuns apelurilor telefonice, pentru a face declarații pe acest subiect. 

loading...
Advertisements

Related posts

Comercianţii din piaţa vale au ieşit în stradă nemulţumiţi că li se vor muta chioşcurile. Viceprimarul chemat să stea de vorbă cu ei

Ema Roman

Mâine vine prefectul județului Iași la Pașcani

Teona Gherasim

Afaceriștii la mâna executivului din Primărie. Concesiunile “cu dedicație” au prioritate. Secretarul Zuzan suspectat de primarul Pantazi că încasează șpagă!

Marius Parteni
Încarcă...