NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Orice kilometru de autostradă construit în plus în Iași și în regiunea Moldovei este mai mult decât cei ZERO kilometri realizați de PSD! (P)

Am văzut astăzi un festival de comunicate de presă din partea liderilor și parlamentarilor PSD Iași referitoare la raportul dintre Planul Național de Redresare și Reziliență și regiunea Moldovei, respectiv Iași.

Sterilitatea opiniilor liderilor social-democrați, după o baroniadă de 30 de ani în care PSD a izolat regiunea de Nord-Est de civilizație, este completată astăzi de minciună, manipulare și incapacitate politică.

Le transmit social-democraților de la Iași un mesaj clar: orice metru de autostradă construit în Iași, respectiv în Moldova, prin PNRR, va fi mai mult decât cei ZERO kilometri de autostradă construiți de PSD din 1989 încoace.

În toți anii de guvernare social-democrată, PSD nu a fost în stare să finalizeze documentația pentru Autostrada A8. Mai mult, au eșuat în toate licitațiile privitoare la acest proiect. Tergiversarea Autostrăzii A8 de către PSD, prin votul de tristă amintire din Parlament în 2018, a întârziat nepermis de mult procedurile de realizare a acestui obiectiv.

  

Este reprobabil cum PSD Iași, respectiv parlamentari din fostul Legislativ, se poziționează astăzi în raport cu PNRR, în contextul în care, nici prin programul național de guvernare promis în 2016 și nici prin cel de guvernare județeană, nu au lăsat un singur proiect pretabil la finanțare pentru PNRR în regiunea noastră.

Îi invit pe liderii PSD Iași să numească un singur proiect început în mandatul lor care astăzi ar fi fost la un stadiu de maturitate și care să facă obiectul finanțării prin PNRR. În schimb, politica parlamentară a fost concentrată pe asaltul la Legile Justiției, în timp ce administrația județeană a fost preocupată să nu facă nimic, ca într-un final să cheltuie 13 milioane de euro pe un spital nefuncțional la Lețcani. Aceasta a fost viziunea PSD pentru Iași și Moldova.

Reamintesc și subliniez faptul că tronsoanele autostrăzilor din Moldova sunt principalele beneficiare ale PNRR. Din cei 434 kilometri de autostradă prinși la finanțare prin acest plan, 383 de kilometri sunt în regiunea Moldovei. Este o atestare a voinței și curentului de schimbare a mentalității de politică regională, după 30 de ani de nepăsare și regres.

Este primul plan și prima strategie națională coerentă axată pe infrastructură rutieră, spitalicească, educațională, culturală și socială. Niciun alt guvern nu a avut, până acum, un plan de reforme de asemenea dimensiuni precum PNRR, de altfel lăudat inclusiv de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

A fost nevoie de o guvernare liberală, respectiv a meritelor guvernelor Orban și Cîțu, pentru a face pași categorici în deblocarea proiectelor de autostradă în regiunea Moldovei. Anul acesta, în luna aprilie, a fost semnat contractul pentru proiectarea completă a Autostrăzii A8, după patru ani de guvernare social-democrată, când proiectul a bătut pasul pe loc.

Guvernele liberale au eliminat parteneriatul public privat înaintat de Guvernul Dăncilă-Dragnea prin Comisia de Prognoză, care ar fi îngropat complet Autostrada A8. Din acel moment, parteneriatul public-privat a fost respins iar responsabilitatea a fost preluată de Ministerul Transporturilor, cu propunerea de finanțare prin fonduri europene. Acest lucru a făcut posibilă prinderea la finanțare a tronsoanelor din Autostrada A8 Tg. Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Pașcani.

          Le transmit social-democraților să facă apel la memorie atunci când vine vorba de proiectele acestei regiuni și le spun ieșenilor să aibă încredere că actuala coaliție de guvernare va implementa cu responsabilitate reformele și investițiile asumate în PNRR.

Alexandru MURARU,

Deputat și președinte interimar PNL Iași

Advertisements

Related posts

ELEVII DE LA ,,MIRON COSTIN” PREMIAȚI LA CONCURSUL INTERNAȚIONAL PRO-LECTURA

Redacția

Deputat PSD Vasile Toma: Legea majorării pensiilor românilor- un obiectiv de interes național și strategic ce are nevoie să fie îndeplinit imediat- Scrisoare deschisă către președintele Iohannis

Redacția

Programul de furnizare a apei, în comunele Cepleniţa, Scobinţi şi Cotnari

Redacția
Încarcă...