RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Organizația Județeană a Partidului Național Liberal, a decis, în cadrul Biroului Politic Județean, susținerea candidaturii lui Alexandru Muraru, deputat și președintele PNL Iași, la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024 (P)

Această decizie subliniază convingerea PNL că Iașul și întreaga regiune a Moldovei merită o reprezentare puternică și dedicată la nivel european.

”Cred că o competiție internă a Partidului Național Liberal trebuie să aibă în primul rând componentele meritocrației și a reprezentării geografice. Moldova are nevoie de susținere în Parlamentul European pentru a avea o voce directă la Bruxelles. Mă angajez astfel să reprezint interesele Iașului și ale întregii regiuni a Moldovei la nivel european. Prioritățile mele vor fi prioritățile Iașului și ale Moldovei: sprijin constant pentru proiectele majore de infrastructură finanțate prin fonduri europene (Autostrăzile A7 și A8, Spitalul Regional de Urgențe, investiții în educație și reabilitarea patrimoniului), dar și interesele Românie ca parte a familiei europene. Mă refer la faptul că până la finalul anului România trebuie acceptată în Spațiul Schengen, având în vederecă, până în prezent, România a parcurs cu succes toate etapele tehnice necesare. Totodată, voi pleda pentru reprezentarea echitabilă a României în instituțiile europene, nu doar cele politice, ci și cele financiare și juridice cum ar fi Banca Centrală Europeană (Frankfurt), Curtea de Conturi Europeană (Luxemburg), Serviciul European de Acțiune Externă, Comitetul Economic și Social European, Comitetul European al Regiunilor, Banca Europeană de Investiții, Ombudsmanul European, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, Servicii interinstituționale etc. Economia României, în creștere și dinamică, trebuie să fie reflectată corespunzător în politica europeană și în alocarea resurselor. Voi susține programe care încurajează memoria istorică și protecția patrimoniului cultural și voi susține proiecte care valorifică patrimoniul cultural și istoric al Iașului și Moldovei, punând bazele unui Centru de Excelență în Conservarea Patrimoniului Cultural la Iași. Îmi voi concentra eforturile pe, susținerea educației și culturii prin promovarea programelor europene care sprijină mobilitatea academică, inovarea în educație și dialogul intercultural. În potențiala calitate de reprezentant al României în Parlamentul European, mă angajez să folosesc toate resursele și experiența mea pentru a transforma aceste priorități în realitate. Voi fi vocea Iașului și a Moldovei la Bruxelles, asigurându-mă că interesele noastre sunt protejate și promovate în cadrul Uniunii Europene”  a declarat Alexandru Muraru, președintele PNL Iași.

Despre Alexandru MURARU, candidatul PNL Iași pentru Parlamentul European

Alexandru Muraru este deputat, Președintele PNL Iași și cadru universitar la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

  

Educația sa include un Doctorat în Științe Politice obținut la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu cercetări orientate spre dinamica politică și socială în România post-comunistă, precum și două masterate în Istorie și Relații Internaționale și în Științe Politice și Studii Europene. În calitate de profesor asociat la aceeași universitate, a contribuit semnificativ la formarea noilor generații de specialiști, predând cursuri noi și unice la universitatea din Iași, precum „Holocaust, Genocid și Justiție de Tranziție”, dar și seminarii și cursuri în domeniul afacerilor europene sau al relațiilor internaționale.

A fost, de asemenea, în anul academic 2010-2011, profesor Fulbright la New York University, cea mai prestigioasă bursă de cercetare și predare la nivel global.

Experiența sa internațională este consolidată de obținerea a nouă burse internaționale, precum bursa Yad Vashem în Israel și fellowship-ul la United States Holocaust Memorial Museum în Washington DC, SUA. A participat la peste 15 programe programe academice de prestigiu susținute de universități din Europa și America de Nord.

Contribuțiile sale academice includ coordonarea și autoratul a 9 volume publicate la edituri naționale prestigioase și redactarea a peste 30 de studii științifice la nivel național și internațional pe teme de științe politice, istoria mentalităților, Holocaust și comunism.

În planul carierei administrative și politice, Alexandru Muraru a ocupat poziții de răspundere la nivel central, precum cea de consilier la Cancelaria Primului-Ministru (2015-2009), Director General al Institutului Național al Patrimoniului și consilier personal al Ministrului Justiției, Totodată, ca Deputat în Parlamentul României și Președinte al PNL Iași, a reprezentat interesele Iașului și Moldovei, susținând prin acțiuni legislative și parlamentare proiectele majore ale comunității noastre: Autostrada A8, Spitalul Regional de Urgențe (SRU), Construirea unei săli de spectacole pentru Opera Iași, precum și reabilitarea sălii de spectacole a Filarmonicii de Stat ”Moldova”.

Pe parcursul a șase ani, a servit în conducerea Radioului Public (Societatea Română de Radiodifuziune), o perioadă în care a contribuit la consolidarea rolului radioului în cultura și educația publică.

Ca Vicepreședinte la nivel național pentru Cultură, Culte și Minorități, a susținut proiectele de investiții si culturale ale Iașului, diversitatea și drepturile minorităților, promovând valorile diversității și dialogului.

Recunoașterea meritelor sale include și decorările primite de două ori de la Regele Mihai I al României, o onoare care marchează contribuția excepțională adusă la îmbogățirea patrimoniului cultural și istoric al României.

Totodată, timp de doi ani, Alexandru Muraru a ocupat poziția de Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.

Din această funcție, Alexandru Muraru a încurajat dialogul, înțelegerea și reconcilierea între comunități, respectând angajamentele României față de principiile euro-atlantice care stau la baza dezvoltării democrației, apărării drepturilor omului și promovării toleranței și respectului pentru diversitate și drepturile civile.

Această poziție guvernamentală a servit eforturilor statului român de a construi și consolida instrumente și politici care să reflecte principiile de bază ale democrației și drepturilor omului, într-un context în care Europa și lumea întreagă se confruntă cu provocări complexe legate de memoria colectivă și respectul față de diversitate. Din postura de Reprezentant Special, Alexandru Muraru a creat politici publice care au contribuit la creșterea vizibilității și eficacității inițiativelor României în acest domeniu esențial, colaborând strâns nu doar cu instituțiile naționale, ci și cu parteneri internaționali, pentru a promova un mesaj unitar de toleranță, respect și înțelegere. Totodată, Alexandru MURARU a fost unul din primii demnitari vocali ai statului român care au scos în evidență și au prezentat opiniei publice adevărata dimensiune a pericolului extremist reprezentat de partidul neofascist, de factură neolegionară, AUR, demonstrând astfel mecanismele, acțiunile, mesajele și modul de operare al acestuia îndreptat împotriva drepturilor, libertăților și valorilor democratice și naționale, a instituțiilor statului, a minorităților etnice și sexuale, precum și a memoriei victimelor regimurilor totalitare.

Departamentul de comunicare al PNL Iași

Related posts

Deputat Alexandru Muraru: „Cetățenii Republicii Moldova și autoritățile trebuie să știe că în România, AUR este o grupare de factură neofascistă, cu un discurs instigator la ură. Încercarea de a accede în Parlamentul Republicii Moldova este o tentativă de a vulnerabiliza și altera și mai mult mediul politic de peste Prut, ceea ce ar servi interesului unor forțe din Est” (P)

Redacția

Senatorul Vasile Toma (PSD):”Până și băncile, atât de favorizate, nu dau “doi bani” pe Guvernul ORBan”

Redacția

Deputat PSD Vasile Toma: Raport de țară: 11- 17 ianuarie 2021

Redacția
Încarcă...