
Preotul Dumitru Rusu a fost invitat în cadrul emisiunii „În obiectiv”, unde a oferit detalii importante despre organizarea unuia dintre cele mai așteptate evenimente religioase din Pașcani: Sfințirea Bisericii „Sfânta Vineri”, ce va avea loc duminică, 18 mai 2025.
Evenimentul religios va debuta în primele ore ale dimineții, iar preotul a subliniat importanța unei bune organizări, în contextul numărului mare de credincioși așteptați. Pentru cei care nu vor reuși să intre în biserică, întreaga slujbă, inclusiv momentul sfințirii altarului, va fi transmisă pe un ecran amplasat în curtea bisericii.
„Am cerut sprijinul autorităților locale: Primăria, Poliția Locală, Jandarmeria, Poliția Municipală, pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului. Nu ne dorim situații de îmbulzeală sau comportamente nepotrivite. Facem un apel către toți credincioșii: să fim organizați, răbdători și să trăim acest moment cu liniște și evlavie”, a transmis preotul Dumitru Rusu.
Biserica va rămâne deschisă pe tot parcursul zilei de duminică, iar închinarea în Sfântul Altar va fi posibilă până seara târziu. Dacă va fi necesar, accesul pentru credincioși va fi prelungit și în ziua de luni. Preotul a reamintit că, potrivit rânduielii liturgice, în bisericile nou sfințite se săvârșește Sfânta Liturghie timp de 40 de zile consecutiv.
Pentru o bună desfășurare, vor exista trasee delimitate cu garduri, iar voluntarii parohiei, vizibili prin vestele roșii inscripționate „Voluntarii Sfintei Parascheva”, vor ghida credincioșii. Accesul în zona altarului se va face numai după încheierea momentului de sfințire, iar intrarea în curtea bisericii va fi controlată și adaptată în funcție de fluxul de participanți.
Strada Ceferiștilor va fi închisă temporar, pe segmentul dintre intersecția cu strada Amurgului și Liceul Teoretic „Miron Costin”, pentru a preveni eventualele incidente. De asemenea, o ambulanță va fi prezentă la fața locului pentru eventuale urgențe.
„Facem apel la înțelepciunea credincioșilor din Pașcani, vă rugăm să nu vă grăbiți. Lăsați-i pe cei veniți de la distanță să aibă prioritate. Mergeți acasă, odihniți-vă, și reveniți mai târziu pentru închinare. Important este să participăm cu sufletul curat, nu cu gândul de a ‘prinde loc în față’. Să nu uităm că este un moment sacru, nu o competiție”, a subliniat preotul.
Slujba va fi oficiată de patru arhierei, un arhidiacon și aproximativ 45 de preoți, iar atmosfera va fi întregită de Corul „Armonia”, cunoscut pentru rafinamentul interpretărilor liturgice.
„Este un moment unic pentru comunitatea noastră. Să-l trăim cu smerenie și bucurie în suflet”, a concluzionat părintele Dumitru Rusu.



