RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Orban: Din cauza modificărilor Parlamentului, e posibil să întârzie punerea măştilor la dispoziţia cetăţenilor vulnerabili

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că din cauza modificărilor făcute de Parlament la hotărârea de guvern privind starea de alertă, este posibil să fie întârziată punerea la dispoziţia persoanelor vulnerabile a măştilor de protecţie.

„Parlamentul nu avea decât competenţa de a aproba sau de a respinge hotărârea de guvern prin care a fost instituită starea de alertă. (…) Parlamentul a decis să modifice hotărârea şi unele dintre măsurile care au fost cuprinse. Vă dau un exemplu. Parlamentul a schimbat mecanismul pe care l-am gândit noi pentru distribuţia măştilor către persoanele defavorizate care se află sub prevederile legii privind venitul minim garantat. Intenţia noastră era să adoptăm mâine, în şedinţa de guvern, hotărârea şi achiziţia să fie făcută de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care este cel care are competenţa legală să acorde această formă de sprijin către persoanele vulnerabile, urmând ca distribuţia să se facă în termen de trei-patru zile, prin intermediul Poştei Române. Practic, s-a schimbat mecanismul. Distribuţia măştilor se va face prin Ministerul Sănătăţii, care va trebui să aştepte cererile autorităţilor locale pentru distribuirea acestor măşti. E posibil ca schimbarea mecanismului să întârzie ritmul de punere la dispoziţia cetăţenilor vulnerabili a acestor măşti necesare”, a spus Orban, la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.

El a adăugat că Parlamentul a mai adus o modificare, chiar în legea privind starea de alertă, şi anume, aceea prin care se introduce, în cazul detaşărilor, acordul din partea angajatului.

„Vom fi puşi în situaţia în care nu vom putea lua măsuri imediate. Am să vă descriu o situaţie, cum am avut. Dacă într-o secţie ATI un cadru medical este infectat, ceilalţi care au fost în contact cu cadrul medical din secţia respectivă trebuie să intre în izolare la domiciliu, să fie testaţi, poate sunt şi ei identificaţi pozitiv. Cum vom putea asigura prin detaşare de la alte spitale sau din sistemul de sănătate coordonat de Ministerul Apărării (…), de unde vom găsi cadrele medicale pentru a putea trata pacienţii care au nevoie de tratament, mai ales în secţia ATI?”, a spus premierul.

  

Orban a afirmat că a altă modificare a hotărârii de guvern adusă de Parlament l-a lipsit pe ministrul Sănătăţii de competenţa de a coordona, de a organiza activitatea tuturor spitalelor din România.

„Sunt spitale Covid care sunt în subordinea autorităţilor locale şi care trebuie să intre în planul de luptă contra Covid, iar la ora actuală ministrul Sănătăţii nu mai poate să coordoneze organizarea şi funcţionarea acestor spitale, nu mai poate să demită directori, nu mai poate să numească directori. (…) Din dorinţa de a apăra directorii puşi de baronii PSD sau de primarii PSD, pe criterii politice, mulţi dintre ei incompetenţi, din dorinţa de a menţine aceste conduceri ale spitalelor, ministrul Sănătăţii a fost lipsit de pârghia de a schimba un management într-un spital în care nu se respectă regulile şi protocoalele. (…) Noi ştiam intenţiile PSD şi în ordonanţa de urgenţă adoptată înainte de declararea stării de alertă am prevăzut această competenţă pentru Ministerul Sănătăţii. Sigur, până când Parlamentul o să ne facă harcea-parcea şi această ordonanţă. La ora actuală, ministrul Sănătăţii poate, în conformitate cu prevederile OUG, să asigure coordonarea organizării şi funcţionării spitalelor, inclusiv să suspende sau să demită manageri sau directori de direcţii de sănătate publică care nu îşi fac treaba”, a mai spus Orban.

DIGI24

Related posts

PNL retrage proiectul de lege care restricționează dreptul de a înființa asociații și inhibă acțiunea societății civile / ONG-urile au protestat față de inițiativa senatorului liberal Daniel Fenechiu

Redacția

Prețul la salubritate rămâne neschimbat

Redacția

Candidaţi respinşi la examenul scris din cadrul serviciului Buget Financiar Contabilitate

Redacția
Încarcă...