NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Operațiune dificilă de salvare, la Suceava. Muncitor prins sub blocuri de piatră, cu tot cu utilaj

Doi muncitori au fost prinși sub dărâmături, după ce un o treaptă de exploatare a unei cariere din Fundul Moldovei, județul Suceava, s-a prăbușit cu tot utilajele în care se aflau doi șoferi. Unul dintre ei a fost scos deja de angajați și dus la spital.

„Unul dintre conducători a fost scos de către persoanele aflate la faţa locului şi este conştient şi cooperant, însă cel de-al doilea şofer a rămas sub dărâmături”, a anuțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, un modul multirisc, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a spus la Digi24 că este vorba despre o operațiune complexă, pentru că cel de-al doilea șofer este acoperit de pietre, cu tot cu utilaj. Nu se știe dacă mai este sau nu în viață.

  

„Se vede o bucată de la lama utilajului”, a spus el.

„E o misiune foarte dificilă, vorbim de blocuri de piatră, vorbim de greutate, de maluri instabile care se pot prăbuși și pun în pericol astfel și viața salvatorilor. Trebuie delicatețe și trebuie lucrat cu specialiști, astfel încât să nu existe mai multe victime decât e cazul”, a mai spus Găleată.

DIGI24

Advertisements

Related posts

STUDIU: Oamenii inteligenţi nu ascultă Beyonce, Jay-Z, Lil Wayne sau Akon

Redacția

Simulare de incendiu la Palatul AL.I. Cuza din Ruginoasa

Ema Roman

Agențiile de turism: Avem șanse să recuperăm vara, dacă Arafat și cei din sănătate își vor asuma niște riscuri

Redacția
Încarcă...