India urmează să fie – la sfârşitul lui aprilie – cea mai populată ţară din lume, să depăşească China şi să atingă peste 1,425 miliarde de locuitori, anunţă luni ONU, care recunoaşte însă o mare ”incertitudine” a datei precise a acestei încrucişări istorie între cei doi giganţi din Asia, relatează News.ro, care citează AFP.
Un raport despre starea populaţiei mondiale prezentat de către Fondul ONU al Populaţiei (UNFPA) săptămâna trecută estima că populaţia Indiei era de 1,4286 de miliarde de locuitori, iar a Chinei de 1,4257 de miliarde – dar abia la jumătatea acestui an.
Potrivit Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale al ONU (DESA), cu sediul la New York, ”China va ceda foarte curând locul deţinut de mult timp de cea mai populată ţară din lume”.
Peste o săptămână, adică ”până la sfârşitul acestei luni, populaţia India urmează să atingă 1.425.775.850 de locuitori, egalând şi apoi depăşind populaţia Chinei continentale” – fără Hong-Kong, Macao şi Taïwan, potrivit acestei agenţii.
”Populaţia Chinei a atins un vârf de 1.426 de miliarde de locuitori în 2022 şi a început să scadă. Proiecţii arată că mărimea populaţiei chineze ar putea scădea sub un miliard (de locuitori) până la sfârşitul secolului,
» Citește continuarea pe pagina autorului


