RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

OMV Petrom vinde un teren în Pașcani

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România vinde un teren de 8.600 metri pătrați. Acesta este situat pe strada Vatra din Pașcani, unde a fost depozitul de butelii.

 

  

Reprezentații companiei au transmis informări cu privire la vânzarea suprafeței de teren către agenții economici din zona Pașcani, iar zilele trecute a avut loc licitația. Trei persoane și-au prezentat oferta, printre care și Vasile Sandu, director general al Proinvest Group.

Suma cea mai mare oferită a fost de 100.000 de euro. Câștigătorul licitației urmează să fie stabilit în perioada următoare.

Related posts

Propunere de la cetățeni: Muzeu cu produse și însemne ce țin de brandurile trecute ale Pașcaniului!

Marius Parteni

Primarul a fost catalogat drept mincinos, după ce a susținut că aleșii PNL au votat împotrivă peste 80% din proiectele inițiate de administrația Pantazi!

Răzvan Grecu

Se caută asistent pentru Compartimentul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Pașcani

Redacția
Încarcă...