
Sfidare la adresa contribuabililor pășcăneni, din partea consilierului local Sorin Olariu. Acesta a anunțat în plenul ședinței Comisiei Economice, cu nonșalanță, că nu va participa la votarea proiectelor de hotărâre deoarece vrea să încaseze bani fără să-și asume ceva.
Declarație care ar trebui să-l facă să se rușineze în fața pășcănenilor ce-i plătesc din taxele și impozitele lor idemnizația de consilier local, a fost făcută ca urmare a faptului că acesta a susținut că proiectele de hotărâre publicate nesemnate pe site-ul instituției, nu ar fi asumate, pentru că nu sunt semnate.
„Și astăzi, în consecință, nu votez niciun proiect, adică nu particip la niciun proiect, în condițiile în care sunt proiecte care nu sunt asumate. Adică vreau și eu să vin la muncă să iau banii și să nu–mi asum nimic. Și uite că o fac și eu azi: vin încasez bani și nu-mi asum”, a anunțat Sorin Olariu, consilier local din partea PMP.
Întrebat dacă Olariu va primi indemnizația de ales local după ce nu a participat la votul proiectelor de hotărâre, primarul Marius Pintilie a spus că nu se pronunță pe aceast subiect, chestiune fiind de competența secretarului general, Irina Jitaru.
„Nu știu să vă răspund, este o chestiune legală. Ține de Consiliul Local, probabil secretarul general al UAT-ului trebuie să lămurească treaba. Nu știu să vă răspund eu, e o chestiune juridică pe care eu n-aș vrea să o dezbat, pentru că nu sunt specialist. Trebuie văzut dacă ea nu depășește din punct de vedere juridic pragul, atunci plata se poate face. Noi 791 de lei în buget îi avem”, a explicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.
Înregistrarea audio cu declarația alesului local a fost pusă la dispoziția presei chiar de către Sorin Olariu, semn că acesta nu are o problemă să încaseze bani publici fără să munceacă.
Menționăm că Primăria Municipiului Iași are toate documentele de pe site în format editabil fără semnături. Municipalitatea ieșeană a pus în practică prevederile Codului Administrativ și GDPR și pentru hotărârile și proiectele de hotărâre publicate înainte de 2019, nu doar pentru cele recente, cum se întâmplă la Pașcani.


