RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceriSocial

Obiceiul interzis în orice bloc din România! Mulți locatari încalcă regula 

Locatarii vor să afle care este obiceiul interzis în orice bloc din România! Este vorba despre fumatul pe casa scării. Conform legii în vigoare, fumatul în locuri precum casa scării, holuri, lifturi sau subsoluri nu este permis. Cu toate acestea, mulți locatari încalcă regula și riscă amenzi între 100 și 500 de lei.

Obiceiul interzis în orice bloc din România!

Una dintre cele mai încălcate reguli de către românii care stau la bloc este cea privind fumatul. Fumatul este strict interzis pe casa scării, însă mulți nu respectă legea. Legislația anti-fumat în vigoare, interzice strict fumatul în orice spațiu public închis, inclusiv în zonele comune ale blocurilor de locuințe. Persoanele care locuiesc la bloc trebuie să știe că este ilegal să se fumeze pe casa scării, pe holuri, în lifturi sau la subsol.

Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?

  

Cei care nu respectă legea riscă amenzi uriașe. Mai mult, Asociațiile de Proprietari care permit în mod repetat astfel de situații pot fi și ele sancționate. La nivel național, tot mai multe județe iau măsuri împotriva fumatului în spațiile publice. De exemplu, începând cu luna august 2025, Cluj-Napoca face un pas spre un oraș mai curat, prin interzicerea completă a fumatului în mai multe zone publice.

Noul regulament interzice fumatul în parcuri, stații de transport public și în incinta bazelor sportive aflate în administrarea municipalității. Pentru fumători, singurele variante vor fi zonele special amenajate, care urmează să fie delimitate și semnalizate corespunzător.

Reguli de conviețuire pentru locatari

Respectarea orelor de liniște în cadrul blocurilor de locuințe este esențială pentru buna înțelegere în comunitate și pentru a nu ajunge la ceartă cu vecinii. Programul de liniște este valabil atât pe timpul săptămânii, dar și în weekend. În 2025, legislația stabilește clar momentele în care zgomotul este interzis și sancțiunile pentru cei care nu respectă aceste reguli. Locatarii trebuie să mențină un nivel redus de zgomot în intervalele orare: 22:00 – 08:00 (pe timpul nopții) și 13:00 – 14:00 (pauza de prânz). Aceste reguli se aplică atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, și au scopul de a asigura un mediu liniștit pentru toți locatarii.

„Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00 – 8.00 şi 13:00 – 14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora este interzisă.”, arată Legea 61/1991.

Pe durata orelor de liniște, sunt interzise orice activități care pot genera zgomote puternice, precum folosirea electrocasnicelor zgomotoase, organizarea de petreceri și ascultarea muzicii la un volum ridicat, lovituri sau zgomote care ar putea deranja vecinii. Locatarii afectați de zgomot excesiv în intervalele de liniște din weekend, dar și din timpul săptămânii pot sesiza Poliția, care va verifica situația și va lua măsurile prevăzute de lege. Cei care încalcă orele de liniște pot fi sancționați cu amenzi uriașe: între 500 și 1.500 de lei pentru zgomote ocazionale; între 2.000 și 3.000 de lei pentru petreceri zgomotoase sau utilizarea echipamentelor muzicale la volum ridicat; până la 3.000 de lei într-un interval de 24 de ore dacă fapta este repetată; muncă în folosul comunității pentru cazurile de recidivă.

Românii care locuiesc la bloc trebuie să mai știe că fumatul este strict interzis în interior, pe casa scării, pe holuri, în lift sau la subsol. Această regulă este încălcată de mulți locatari, însă aceștia riscă amenzi uriașe.

bzi.ro

Related posts

Pășcănenii fac glume pe seama gropii din centrul intersecției de la semafoare

Ema Roman

Moș Crăciun a venit la Școala Specială

Oana Cordoneanu

Unităţile BCR vor fi închise pe 1 şi 5 iunie. Ce operaţiuni o să puteţi să faceţi?

Redacția
Încarcă...