NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Oamenii pot merge oricând la plajă, dacă vor, pentru activităţi recrreativ-sportive

„Pe 15 iunie se deschid plajele”, auzim frecvent în ultimele zile. Însă pe Litoral se vorbeşte despre deschiderea sezonului estival pe 1 iunie. Iar pe plajă vedem deja oameni plimbându-se sau chiar stând la soare. Şi nimeni nu ne opreşte nici acum să mergem la mare.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii – Până acum avem o evoluţie favorabilă şi dacă se menţine trendul, 15 iunie va fi data de redeschidere a plajelor.

Adrian Cuculis, avocat – Practic plajele nu au fost niciodată închise. Inclusiv această chestiune cu plimbatul pe plajă, poate chiar şi o baie. Doar cluburile, restaurantele şi terasele sunt închise.

Andreea Iliescu, IPJ Constanţa – Acest tip de activităţi nu sunt permise şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 10.000 de lei.

Legea stării de alertă nu permite vânzarea şi consumul alimentelor și băuturilor, dar nu interzice amplasarea şezlongurilor pe plajă. Şi nici nu prea ne poate opri cineva să ne aşezăm.

Bogdan Bola, director Apele Române – Operatorii de plajă n-au voie să îngrădească accesul pe plajă, libera circulaţie.

Şi, deocamdată, nici nu ne pot taxa pentru asta. Situaţia se va schimba de săptămâna viitoare. Toate beach-bar-urile vor putea fi deschise, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului.

Paul Marin, administrator plajă – Cum ne zic ei aşa vom face. Normele vor fi stricte. Nu va fi nimeni de capul lui.

Şi cum aproape orice plajă are un beach-bar, înseamnă că ne vom putea bronza liniştiţi, pe şezlong. Mai mult, vom putea mânca sau bea pe plajă, în deplină legalitate. Doar că personalul va purta mănuşi şi mască de protecţie. Noi nu.

Barurile, dotate cu dispozitive de dezinfectat

Tiberiu Ţuhaşu, administrator terasă – Vom monta la terasă dispozitive de dezinfectat, da? Şi covoraşe la fel, de dezinfectat. Turiştii vor intra pe o parte şi vor ieşi pe alta. Nu se vor intersecta niciodată. Vom încerca anul acesta să facem o grupă de 120 de oameni, vin, stau la masă, servesc. După care, după ce se eliberează de tot restaurantul, dezinfectăm şi aşteptăm următoarea rundă, următorul grup de oameni să vină, să mănânce.

Dar cum ajungem la mare dacă suntem din altă localitate? Pare simplu. Completăm sau scriem de mână o declaraţie pe proprie răspundere şi bifăm punctul 8 la motivul deplasării: activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber. Atenţie! Nu mai mult de trei persoane.

Putem merge la pescuit sau să practicăm una dintre activităţile cuprinse în Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății: yachting, windsurfing, bărci cu vele sau pregătire fizică generală, adică exerciții în aer liber, făcute individual.

Andreea Iliescu, IPJ Constanţa – Persoanele care locuiesc în afara zonei metropolitane Constanţa pot veni inclusiv la malul mării. Atâta timp cât au declaraţie pe propria răspundere şi desfăşoară activităţi recrreativ-sportive, nu au niciun fel de interdicţie.

Adrian Cuculis, avocat – Cu siguranţă, yahtingul sau chiar sky-jetul ar putea să intre fără nicio problemă în categoria activităţilor pentru care românii nu ar lua amenzi dacă le-ar practica la malul mării.

Dacă veniţi pe litoral, nu trebuie să vă faceţi griji pentru că riscul să vă îmbolnăviţi în apa mării este unul redus, o spun chiar biologii. Cu atât mai mult, dacă păstraţi şi distanţa de doi metri în apă.

Ar mai fi o problemă. Apa mării are doar 16 grade.

OBSERVATOR

loading...
Advertisements

Related posts

ApaVital continuă debranșările: scările A și B ale blocului M 3 au rămas fără apă!

Răzvan Grecu

Cum va fi vremea la final de săptămână

Redacția

Bursa Locurilor de Muncă la Paşcani! Ofertă generoasă, puţini participanţi! Iată motivul!

Ema Roman
Încarcă...