



Din dragoste pentru muzica populară, o tânără de 14 ani a decis să-și urmeze visul, acela de a avea o carieră în domeniu, lansând astfel videoclipul la prima sa melodie.
Maria Daria Constantinescu este o interpretă din satul Crivești, comuna Vânători. Tânăra și-a lansat de curând primul videoclip, la Borca, într-o zonă frumoasă a Neamțului.
”Corăgheasca din Pașcani” este numele piesei, linia melodică este asigurată de Alexandru Havriliuc, versuri Marcel Piticari, orchestrație Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, Suceava și dirijor Petru Oloieru.
Tânăra nu este novice în acest domeniu, al muzicii. Maria Daria trece în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional de artă ”Octav Băncilă” din Iaşi. Face parte și din Centrul Folcloric ”Barbu Lăutaru”, al unității de învățământ, iar în timpul claselor IV-VII a urmat cursurile Școlii Populare de artă ”Titel Popovici” din Iași. În cadrul Colegiului ”Octav Băncilă” tânăra studiază naiul, dar și pianul.
În ultimii ani a participat la concursuri în țară, de unde s-a întors cu frumoase premii. Ultimul a fost în luna iunie, Festivalul-Concurs Național „IA zestea României” , unde a obținut locul I de excelență.
Restul anului se prevede cu noi proiecte muzicale pentru tânăra interpretă. Maria Daria ne-a precizat că mai are încă două piese, care sunt în lucru, și care vor benefia și ele de videoclipuri.