RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

O șansă la viață pentru Mateo, un copilaș de 6 ani din Miroslovești!

Un copilaș de numai șase anișori din Miroslovești, se luptă să trăiască! Destinul i-a pregătit cea mai teribilă încercare.

Mateo Ștefan Ciocoiu a fost diagnosticat cu tumoare la creier. Vestea a căzut ca un trăsnet peste bieții părinți, în luna decembrie 2019. Mateo era la grădiniță, repeta pentru serbarea de Crăciun. Brusc, i s-a făcut rău, s-a învinețit la buze și s-a îngălbenit la față. Educatoarea i-a anunțat pe părinți, că băiețelul se simte rău, iar după investigații medicale, bieții oameni au primit vestea-șoc: Mateo Ștefan are tumoare pe creier!

Operația făcută în Turcia a costat 20.000 euro, bani pe care părinții nu i-au avut, însă au fost strânși de la oameni cu suflet mare.

”Era o zi fericită… Nimic nu prevestea că ceva rău urma să iasă la suprafață. Pe 3 decembrie, anul trecut, Mateo Ștefan era la grădiniță, repeta pentru serbarea de Crăciun. Brusc, i s-a făcut rău, s-a învinețit la buze și s-a îngălbenit la față. Educatoarea i-a anunțat pe părinți că băiețelul de 6 ani se simte rău, iar după investigațiile de spital, bieții oameni au primit vestea-șoc: Mateo Ștefan are tumoare pe creier! Din acel moment, copilașul a fost internat la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde ar fi trebuit să fie operat, însă după trei zile medicii au realizat că e o misiune imposibilă. Intervenția era una riscantă și nu dispuneau nici măcar de aparatura necesară. L-au trimis acasă pe băiat, fără un tratament anume.Părinții nu s-au resemnat în fața situației și au căutat ajutor în străinătate. Specialiștii de la Spitalul Emsey din Turcia le-au dat speranța că Mateo Ștefan poate fi operat cu succes. Costul intervenției și al tratamentului ulterior însumează 20.000 de euro – o altă veste care a lovit familia. Soții Ciocoiu mai au trei copii, iar venitul lor lunar e de numai 1.500 de lei. Tatăl lucrează cu ziua prin sat, mama are grijă de toți. De unde să strângă atâția bani?
E lesne de înțeles că într-o asemenea situație, banii dictează ce se va întâmpla cu Mateo Ștefan, dacă va trăi sau dacă va pieri din cauza tumorii maligne. E dureros, dar asta e realitatea: uneori, viața ta are un preț clar. În cazul lui Mateo Ștefan, e vorba de 20.000 de euro. La fel de dureros e să vezi doi părinți cum se zbat să-și salveze fiul, dar nu dispun de puterea necesară.
Pentru cei care vor să schimbe o viață în bine și să ajute un copil pe termen lung, am pus la dispoziție și posibilitatea de a vedea acest caz pe Facebook”,
este scurta poveste a suferinței micuțului Mateo, postată pe o pagina de strângere de fonduri-facebook.

  

Mateo a ajuns la Spitalul din Turcia însoțit de mama sa. A fost operat, și s-a reușit curățarea în totalitate a tumorei. Însă în continuare are nevoie de ajutorul semenilor, pentru că și această perioadă aduce noi încercări în siguranța financiară a familiei, greul nu s-a terminat aici.

Pe facebook a fost inițiată o campanie,pentru salvarea lui Mateo, prin care se încearcă strângerea sumei pentru acoperirea cheltuielilor necesare, pentru că urmează să vină rezultatul de la biopsie, apoi va urma un tratament, care este costisitor și cu siguranță va face și radioterapie.

”Mateo e bine. Cam rușinos și puțin supărat pe noi. Dar o să se facă bine și atunci o să vadă că toți am luptat pentru ca el să fie bine și sănătos. Mulțumim bunului Dumnezeu și domnului doctor de la Emsey Hospitals care a lucrat cu profesionalism și foarte sigur pe el și a reusit să îi curețe în totalitate tumoarea. Mai puțin cât un punct a rămas pe o arteră foarte importantă, pe care dacă ar fi intervenit și acolo ar fi fost complicații. Vă rugăm în continuare să fim alături de familie pentru a reuși să strângă suma de care e nevoie. Vă mulțumim din inimă tuturor”, este o nouă veste despre Mateo.

” Mateo a ieșit de la Terapie Intensivă. Merge, vorbește. Toate funcțiile sunt în regulă. Așteptăm rezultatul patologic. În funcție de rezultat, domnul doctor poate să-și spună ultimul cuvânt. Mateo a fost intr-un pericol continu cu acea tumoare, strângând și lichid în tot acest timp. Cu ajutorul Lui Dumnezeu , Mateo a trecut cu bine de aceasta operatie care a fost foarte complicată”, ultima postare făcută în urmă cu două zile pe pagina de strângere a fondurilor.

Ajutorul vostru îl puteti direcționa către pagina de donații- AICI, pe facebok, unde puteți afla din postări, și despre starea lui de sănătate sau alte detalii.  

Related posts

România ar putea avea săptămâna de lucru mai scurtă, de patru zile, cu 10 ore de program pe zi. Inițiativă, susținută de PNL și USR

Redacția

Efectele furtunii de ieri: animale electrocutate, gospodării și culturi afectate, rețele de canalizare înfundate și tone de balast cărat în stradă (FOTO – VIDEO)

Marius Parteni

Traditii si obiceiuri moldovenesti de iarna, la Pascani

Redacția
Încarcă...