RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

O izoletă unică în România cu sistem inovativ a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie Iași

Pacienții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași sunt transportați în siguranță în interiorul unității medicale cu ajutorul unei izolete speciale care are un sistem inovativ de izolare.

„Încercăm să găsim cât mai multe soluții inovatoare pentru a oferi siguranță și protecție atât pacienților, cât și cadrelor medicale ale spitalului. Într-o perioadă în care vorbim despre transmiterea comunitară a virusului COVID-19, dar și al valului tot mai mare de pacienți care se adresează spitalului nostru am luat toate măsurile posibile de protecție împotriva virusului COVID-19. Astfel, pacienții beneficiază de un sistem modular de izolare special conceput exclusiv pentru transportul bolnavilor”, a spus Lucian Eva, manager Spitalul de Neurochirurgie.

Vorbim despre o izoletă specială care protejează pacientul sau protejează mediul de un pacient infestat. Un sistem inovativ de izolare și transport medical conceput pentru siguranță optimă, cu numeroase opțiuni de tratament în timpul încărcării și transportului pacientului.

Unitatea este un izolator pentru pacienți, fabricat din materiale curățabile și este compatibilă cu sistemele de medicină de urgență de pe tărgile din ambulanțe. Izoleta permite un tratament complet de terapie intensivă și proceduri de urgență, cum ar fi intubația și introducerea cateterelor venoase centrale.

  

“O altă măsură luată a fost cea de dezinfectare completă a tuturor tipurilor de suprafețe cu aparatură de ultimă generație, iar aici vorbim despre un sistemul cu abur care asigură eficient dezinfectarea spațiilor greu de pătruns și reușim să ne menținem aparatura medicală în siguranță”, a declarat Șef Lucrări, Doctor în Neurochirurgie, Lucian EVA, Manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

TELEM

Related posts

Ciolacu, mesaj de susținere pentru Pedro Sanchez în pragul alegerilor legislative din Spania

Redacția

Ministerul grec de Externe, răspuns pentru Erdogan, după o pretinsă tentativă de revizionism în Marea Egee

Redacția

Viktor Orban: „Decizia greșită” privind aderarea României la Schengen trebuie corectată / Despre cablul submarin: Trebuie să fii rock and roll să faci așa ceva

Redacția
Încarcă...