NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

O femeie din Heci a ajuns pe patul de spital în urma loviturilor încasate de la fiul său

O femeie de 82 de ani din Heci a fost victima unei agresiuni la care a fost supusă de propriului fiu. 

Bătrâna a ajuns în cursul zilei de ieri la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani cu un echipaj de la Serviciul de Ambulanță, fiind diagnosticată cu traumatism cranio cerebral și pierderea cunoștinței.

În urma investigațiilor s-a decis transferul femeii către Spitalul de Neurochirurgie Iași.„O bătrână de 82 de ani a venit la noi în sistem de urgență, agresată de membrii familiei. Suntem obligați să o păstrăm în spital fiindcă există posibilitatea ca în urma agresiunii să facă complicații. S-a luat legătura cu asistența socială la Primărie și vedem cum vom acționa pe mai departe, ne-a declarat Costică Pânzaru, managerul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani.

 Tot ieri, în jurul orelor 23.00, după acordarea îngrijirilor medicale ea a fost readusă în grija medicilor de la Spitalul Municipal, pentru continuarea tratamentului. Fiind victima unei violențe în familie, personalul medical a decis păstrarea pacientei în unitatea medicală.

Poliția Pașcani și Serviciul de Asistență Socială din Lespezi au fost sesizate pentru a lua măsurile care se impun.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

loading...
Advertisements

Related posts

Cardul de sănătate devine obligatoriu de miercuri, 1 iulie, pentru unele servicii medicale

Redacția

Un tânăr pășcănean cere ajutorul autorităților pentru o intervenție chirurgicală la cap

Răzvan Grecu

Ministrul Sănătății: Nerespectarea carantinei, pedepsită penal

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site