RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Numărul pensionarilor speciali a crescut. Un fost magistrat încasează cea mai mai indemnizație

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în octombrie 2023, de 10.441, mai mult cu 73, comparativ cu luna anterioară, majoritatea fiind foști magistrați, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice, citate de Agerpres.

BaniFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.980 lei, din care 19.778 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.623 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

  

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna august, 722 de persoane. Pensia medie era de 5.806 de lei, din care 2.557 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 719 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.045 de lei (2.506 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.362 de pensionari,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Video amuzant cu cei mai sinceri fani ai PSG: Reacția copiilor când își întâlnesc fotbaliștii favoriți ai echipei pariziene

Redacția

VIDEO SuperLiga: Universitatea Cluj, prima victorie a sezonului (1-0 vs CS Mioveni)

Redacția

fanatik.ro: Mărturiile impresionante ale Svitlanei, o ucraineancă de rând: „Ororile comise de armata rusă în Bucea m-au făcut să plâng zile întregi”

Redacția
Încarcă...