Dureri de cap, greață sau oboseală fără o cauză medicală evidentă pot ascunde suferințe emoționale nevăzute. În adolescență, când emoțiile pot fi adesea copleșitoare, somatizarea devine modul în care corpul cere ajutor. Aceeași somatizare care apare și în cazul copiilor mici se manifestă diferit la adolescență. Psihologul clinician Adriana Răuță, psihoterapeut cu formare în psihoterapie ericksoniană și hipnoză clinică, explică cum putem recunoaște aceste semnale și cum să sprijinim adolescenții.
Adolescența este o perioadă de tranziție complexă, marcată de schimbări fizice, emoționale și sociale majore. În acest context, somatizarea – manifestarea stresului emoțional prin simptome fizice – devine o reacție frecventă, dar adesea greu de înțeles pentru părinți. Durerile de cap, de stomac, oboseala sau amețelile recurente, în lipsa unui diagnostic medical clar, pot semnala suferințe emoționale profunde.
Ce se întâmplă când spunem că adolescentul „somatizează”
Somatizarea la adolescenți este o temă importantă și adesea trecută cu vederea, mai ales pentru că, în această etapă, granița dintre manifestările fizice „reale” și cele influențate de stări emoționale e mai greu de înțeles – chiar și pentru părinți atenți.
Pe scurt, somatizarea este procesul prin care stresul emoțional sau psihologic se exprimă prin simptome fizice – dureri de cap, dureri de stomac, greață, oboseală, amețeli, etc. Nu înseamnă că adolescentul „se preface” – simptomele sunt reale, dar nu au o cauză medicală clară.
„Diferența dintre o durere reală și o somatizare o face contextul în care apare. Dacă simptomele apar după un conflict, înainte de un examen, dar dispar în vacanțe sau în perioade liniștite, putem avea o situație de somatizare”, explică Adriana Răuță, psiholog clinician și psihoterapeut.
Cum explicăm durerea emoțională care devine durere fizică
Este important de înțeles că adolescentul nu se preface. Suferința este reală, însă are o origine emoțională. Durerea emoțională poate să doară fizic și există explicații clare pentru asta din punct de vedere medical și psihologic. Corpul și mintea nu funcționează separat. Emoțiile intense – mai ales stresul, anxietatea, tristețea – activează sistemul nervos autonom (cel care controlează funcțiile automate ale corpului: respirația, bătăile inimii, digestia etc.). Când un adolescent suferă emoțional și nu își poate exprima sau nu își poate regla trăirile, în corp se întâmplă lucruri reale:
- crește nivelul de cortizol (hormonul stresului);
- mușchii se tensionează – de aici durerile de cap, durerile musculare;
- se schimbă digestia – rezultând greață, dureri de stomac, diaree sau constipație;
- se accelerează ritmul cardiac și respirator, ceea ce poate duce la amețeli, palpitații, senzația de sufocare.
„Adolescentul nu se preface, ci suferința lui este emoțională, iar părintele sau cei din jur ar fi bine să observe și starea emoțională, chiar dacă aceasta nu se asociază direct cu simptome fizice”, subliniază psihologul Adriana Răuță. Așadar, durerea este reală, nu inventată. Ce diferă față de o boală fizică clasică este cauza: în somatizare, cauza este emoțională, nu infecțioasă sau structurală.
E diferită somatizarea din copilărie față de cea din adolescență?
Somatizarea apare și la copii mai mici, însă în adolescență capătă nuanțe distincte. La copii, somatizarea este adesea un răspuns simplu și direct la stres sau frustrare, pentru că nu au dezvoltat încă abilități de exprimare emoțională complexă.
La copii mici, somatizarea e adesea „simplă”: copilul are o durere de burtă înainte de grădiniță sau de un eveniment stresant, în fața unei situații necunoscute. Nu știe sau nu poate să exprime ce simte în cuvinte, așa că simte cu corpul.
La adolescenți, lucrurile sunt mai complexe. Ei pot verbaliza, dar nu mereu conștientizează ce simt. Uneori se rușinează, alteori nu vor să pară slabi sau nu înțeleg de ce li se întâmplă ceva. Așa că tot corpul e cel care vorbește: „Nu vreau să merg la școală” devine migrenă, „Sunt anxios legat de Bac” devine greață sau insomnie.
Apare mai des la adolescenții care verbalizează stările sau la toți?
Somatizarea nu ține neapărat de cât de mult verbalizează un adolescent, ci de:
- cum își gestionează emoțiile – cei care nu știu ce simt sau ce să facă cu ceea ce simt, somatizează mai ușor.
- cât de siguri se simt vorbind cu adulții – dacă adolescentul simte că nu va fi luat în serios, judecat sau presat („iar te doare burta înainte de test?”), va evita să vorbească și corpul „va vorbi” pentru el.
- structura de personalitate – unii adolescenți sunt mai sensibili la stres, au un sistem nervos mai reactiv și pot somatiza chiar dacă vorbesc deschis.
Astfel, în adolescență, somatizarea este mai sofisticată și încărcată de conflicte interne. Adolescenții încep să-și construiască o identitate proprie, resimt presiuni sociale și academice mai intense și devin mai conștienți de imaginea lor publică. Adolescența este o perioadă plină de schimbări: modificări corporale, presiuni sociale, construcția identității și adaptarea la un mediu mereu în schimbare.
„Este perioada din viață când ei învață să recunoască și să gestioneze emoții intense”, spune psihologul. În același timp, mulți adolescenți nu reușesc să își pună în cuvinte emoțiile.
Somatizarea devine astfel „un fel de a cere ajutor într-un limbaj care necesită o altfel de ascultare”, subliniază Adriana Răuță.
Cum se manifestă somatizarea?
Simptomele cele mai frecvente includ:
- Dureri de cap sau de stomac fără o cauză medicală;
- Greață, amețeli, tulburări digestive;
- Oboseală accentuată, insomnii;
- Palpitații, dureri musculare sau articulare.
Uneori, simptomele migrează: o durere de cap poate dispărea și să fie înlocuită de o durere de stomac. „În bolile fizice, durerile rămân constante pe palierul pe care se manifestă de la început. În somatizare, simptomele pot migra”, explică psihologul pentru a înțelege diferența.
Ce factori pot accentua somatizarea?
Printre cauzele frecvente se numără:
- Lipsa unui limbaj emoțional dezvoltat;
- Perfecționismul și teama de eșec;
- Presiunile sociale sau școlare;
- Instabilitatea familială (ex. divorțul părinților).
Cum pot părinții să ajute?
Psihologul Adriana Răuță subliniază că este esențial ca părinții să asculte cu adevărat ce exprimă adolescentul, fără să minimalizeze sau să judece. „Adolescentul are nevoie să fie ascultat fără să fie judecat”, explică ea. Uneori, poate fi util să fie încurajat să facă un consult medical, pentru a exclude problemele fizice, sau să fie ghidat să observe legătura dintre emoțiile trăite și apariția simptomelor: „Se poate încerca o dirijare către un consult medical sau încurajarea adolescentului să facă legătura între emoții și corp – în ce situații apar acele simptome”, adaugă psihologul.
De asemenea, Adriana Răuță recomandă implicarea adolescentului în activități plăcute, menite să reducă stresul zilnic. „Introducerea unor activități care să reducă stresul, care să îi placă adolescentului, îl poate ajuta să își descarce tensiunile psihologice”, explică ea.
„Matricea de siguranță a adolescentului este familia. Dacă părinții se separă, adolescentul poate somatiza pentru a-și exprima suferința pierderii siguranței emoționale”, atrage atenția Adriana Răuță. În astfel de cazuri, părinții trebuie să fie sinceri și să asigure copilul că, indiferent de situația dintre ei, vor rămâne părinții lui și îi vor oferi suportul necesar, recomandă psihologul.
Sprijinul părinților este esențial pentru a preveni sau diminua somatizarea. Relația de încredere, validarea emoțiilor și susținerea activă îl pot ajuta pe adolescent să își gestioneze mai bine trăirile și să reducă exprimarea lor prin simptome fizice. Iată câteva direcții concrete de intervenție:
1. Luați simptomele în serios.
Cel mai greșit lucru este să minimizăm plângerile adolescentului. „Adolescentul are nevoie să fie ascultat fără să fie judecat”, subliniază psihologul.
2. Observați contextul emoțional.
Încercați să înțelegeți în ce momente apar simptomele. Sunt legate de școală, prieteni, examene, conflicte?
3. Introduceți activități de reducere a stresului.
Sportul, hobby-urile preferate sau simple ieșiri relaxante pot ajuta adolescentul să descarce tensiunile psihologice.
4. Învățați să faceți legătura între emoții și simptome.
Încurajați adolescentul să observe ce simte înainte ca simptomele să apară. Această conștientizare poate reduce impactul somatizării.
Când este nevoie de ajutor specializat?
Consultați un psiholog sau psihoterapeut dacă:
- Simptomele interferează semnificativ cu activitățile zilnice;
- Adolescentul devine retras, apatic sau anxios;
- Crizele de somatizare sunt frecvente și intense.
Psihoterapia îl poate ajuta să identifice emoțiile care stau la baza simptomelor și să dezvolte resurse interne pentru a face față stresului. De asemenea, „hipnoza clinică poate fi utilizată la adolescenți pentru a face față stresului cotidian, pentru îmbunătățirea performanțelor și pentru depășirea anxietății și depresiei”, precizează Adriana Răuță. Un caz de succes a fost al unui adolescent de 16 ani, care, folosind tehnici de imagerie dirijată și inducție hipnotică, a reușit să își depășească fobia socială și să se reintegreze în grupuri mici, povestește psihologul.
