NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Târgu Frumos

Nu a știut că i-a căzut portofelul lângă magazin. Surpriza avută în drum spre casă

În ziua de 15 ianuarie, în jurul orei 12.00, un jandarm aflat în timpul liber a găsit un portofel în parcarea unui magazin din orașul Târgu Frumos. Portofelul era jos, în jurul acestuia nefiind alte persoane. În prezența unui martor jandarmul a ridicat portofelul, iar pe baza actului de identitate aflat în interior s-a deplasat spre domiciliul persoanei care îl pierduse, aflat undeva în apropiere.

Pe lângă actul de identitate, în portofel se găseau mai multe carduri, o chitanță de amanet, un lănțișor de aur de 3,56 grame, dar și  suma de 321 lei.

Ajuns la domiciliul persoanei care pierduse portofelul, jandarmul s-a întâlnit la intrarea în scară chiar cu doamna în cauză, care se pregătea să intre în imobil.

După ce și-a declinat identitatea, jandarmul a întrebat persoana cum se numește, iar după aflarea numelui, a întrebat dacă are portofelul asupra sa.

Advertisements
  

Femeia a fost surprinsă de întrebare, a răspuns că are portofelul, dar când l-a căutat în geantă a observat că îi lipsește.

Advertisements

După efectuarea unei scurte verificări, jandarmul a predat portofelul, cu tot ce conținea acesta, persoanei care îl pierduse.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

La volan fără permis de conducere

Redacția

Familia dascălului mort de COVID-19 la Târgu Frumos rupe tăcerea!

Redacția

La Târgu Frumos se investește în viitor. Grădinițele și creșa vor fi complet modernizate

Redacția
Încarcă...