NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Noua tulpină de Covid ar putea produce o a doua pandemie în primăvară. Virgil Musta: „Măsura ideală ar fi vaccinarea”

În timp ce vaccinarea ia avânt, se aşteaptă şi rezultatele pentru confirmarea sau infirmarea noii tulpini a virusului în România. Probe biologice sunt analizate acum de către medicii de la Institutul „Matei Balş”.

Suspiciunea a apărut, spun surse Observator, la un bărbat care a fost internat la spital la finalul săptămânii trecute.

Mutaţii ale virusului, observate la un pacient

Bărbatul avea simptome specifice de Covid, însă analizele de laborator au arătat mutaţii ale virusului.

Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt Matei Balş: „Au apărut nişte mutaţii în reacţia de amplificare prin care se face PCR-ul şi urmează să vedem dacă acele mutaţii se asamblează într-o configuraţie care corespunde noului coronavirus”

  

Corina Matlinschi, reporter Observator: „Două probe sunt analizate acum în laboratorul Institutului „Matei Balş” cel care poate să facă această secvenţiere. Două probe despre care medicii nu vor să spună dacă sunt sau nu de la acelaşi pacient. Întreaga procedură mai durează în jur de două zile. Dacă suspiciunea se confirmă atunci Ministerul Sănătăţii trebuie să regândească strategia de luptă împotriva virusului, spun specialiştii”

Noua tulpină a virusului este mult mai contagioasă

Noua tulpină, deşi nu provoacă forme mai grave ale bolii, este mult mai contagioasă, chiar cu 60-70%.

Marius Geantă, centru inovaţie în medicină: „Noi stim ca un anumit procent din numărul total de persoane infectate dezvoltă forme grave de covid-19 si atunci acest 5-10% are valoare daca raportam la 1000 de cazuri sau la 1700 de cazuri. Cunoscand ca aceasta tulpina se transmite mult mai repede, e clar ca avem nevoie de mult mai multa atentie la aceste masuri mergand pana la lock down​”

Octavian Jurma: „Aceasta tulpina se va vedea in curba in urmatoarele saptamani, eu ma astept deja la sfarsitul lunii ianuarie sa vedem o revenire a curbei ascendente. Este nevoie de o intensificare a masurilor de protectie impotriva infectiei pt ca ne infectam mai usor. Deci, batalia se muta usor din spitale inapoi unde ar fi trebuit sa ramana, in societate, in populatia generala, iar la acest capitol noi ne-am descurcat mult mai prost decat la capitolul medical”

Problema e capacitatea limitată de a diagnostica noua tulpină. E o metodă nouă, care necesită echipamente, echipe pregătite şi analiză de date. Şi care nu poate fi făcută acum la scară largă.

În teorie, pacienţii cu noua tulpină nu trebuie izolaţi de ceilalţi în spitale, pentru că e vorba de acelaşi virus. Doar că spitalele sunt deja pline.

Vaccinarea, măsura ideală

Virgil Musta: „Măsura ideală ar fi vaccinarea pentru că vaccinul acționează si pe această nouă tulpină si atunci poți preveni prin cea mai eficientă metodă transmiterea acestei noi tulpini”

Noua tulpină a fost identificată prima dată la începutul lunii decembrie în Marea Britanie. De atunci s-a răspândit în alte 32 de ţări printre ele Franța, Germania, Italia, Spania şi Portugalia. Iar azi a venit încă o veste îngrijorătoare. Încă o mutaţie a virusului, mult mai agresivă, apărută în Africa de Sud, ar putea face vaccinul să fie ineficient.

observator

Advertisements

Related posts

A rămas paralizat pe viață după ce a căzut din căruța plină cu fân

Oana Cordoneanu

Bebeluș din Miroslovești cu arsuri din cauza neglijenței

Ema Roman

Blocaj la Spitalul CF din Paşcani

Redacția
Încarcă...