NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieIași

Noi dispute din cauza transportului public județean

Reconfigurarea traseelor de transport public a stârnit noi dispute în rândul operatorilor. Aceștia spun că intenționează să acționeze în instanță în cazul în care nu vor fi păstrate vechile trasee. Pe de altă parte, Consiliul Județean nu susține demersurile transportatorilor.

De câteva luni de zile, noul Program de Transport Public Județean Iași se află pe masa consilierilor județeni. Acesta prevede noi modificări atât în privința traseelor, cât și stațiilor pentru pasageri.

„Acest program de transport nu este în avantajul transportatorilor și nicidecum a cetățenilor. De ce? Pentru că ajustarea de trasee și suprapunerea lor nu face altceva decât o moarte lenta a transportatorilor”, a spus Mircea Manolache, consilier județean PSD.

Grupul PSD din CJ Iași spune că demersul transportatorilor ar trebui privit cu mai multă seriozitate.

Advertisements
  

„Mi se pare absolut absurd să pleci de la ideea unei afirmații de la dezbatere, spunând că respectivii transportatori au zis că oricum vor ataca. Ei au dreptul să atace, pentru că este un drept. Dar eu nu pot să înțeleg cum se duce în derizoriu a unui număr mare de transportatori, 23 văd aici. Am zis că nu contează faptul că au făcut o cerere care a fost stampilată de câteva zeci de persoane, ne-ați spus că ei oricum vor ataca. Ne-ați spus că am făcut tot ceea ce se poate, deși am văzut niște memorii cu elemente specificate de transportatori și care țin de competențele Consiliului Județean, deci tot acest demers al transportatorilor într-o zonă de derizoriu și nu reflectă o abordare corespunzătoare, managerială a Consiliului Județean”, a declarat Cristian Stanciu, lider PSD CJ Iași.

Pe de altă parte, conducerea județului susține că memoriul operatorilor are un interes comercial la bază.

„Încă de la prima dezbatere transportatorii ne-au spus că orice am scrie în planul de transport, ei îl vor ataca, pentru că este interesul lor comun comercial să își ducă mai departe un plan din 2012-2013 pe niște licențe pe baza unei Ordonanțe de Guvern din 2019 care a fost respinsă de Parlamentul României, dar licențele au fost emise”, a precizat Marius Danga, vicepreședinte CJ Iași.

Programul de Transport Public Județean Iași ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, însă nici până acum nu au fost demarate procedurile legale.

„Am avut dreptate că am votat împotriva acestui plan. Se pare că și operatorii de transport ne dau dreptate, pentru că este un plan întocmit prost. Atât din punct de vedere al conectivității, dar și al stațiilor de primire sau plecare al cetățenilor din județul Iași sau din municipiul Iași. Deși sunt mai puțin de trei luni până când acest plan ar trebui să intre în vigoare și sperăm că terminăm licitația pentru 1 ianuarie, dar se pare ca nu s-a făcut niciun demers pentru că aceste stații de primire a pasagerilor, cel puțin în municipiu, dar nici la Răducăneni nu avem o stație de primire, o autogară”, a spus Etienne Ignat, consilier județean USR.

Advertisements

Problema stațiilor din județ și a curselor către Pașcani a fost remediată, însă ar mai fi trasee care se suprapun. Operatorii spun că vor contesta Programul județean de transport public, dacă acesta nu va fi ajustat.

telem.ro

Advertisements
Advertisements

Related posts

Grupul de Inițiativă Locală răspunde șicanelor ApaVital cu un nou miting de protest

Răzvan Grecu

Contractul de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canal din Pașcani a fost semnat!

Răzvan Grecu

34 de biserici vor primi bani de la Consiliul Judeţean

Redacția
Încarcă...