RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Nelu Tătaru: Trecem printr-un moment dificil, în următoarele 2 săptămâni cam așa va fi. A reapărut teama și în contestatari

Doi pacienți infectați cu COVID-19 au fugit din fața Spitalului Găești, care este unitate suport COVID. Conducerea spitalului a anunțat deja poliția, care îi caută pe cei doi. Laurențiu Belușică, managerul spitalului din Găești, spune că cei doi au coborât din ambulanța cu care au fost aduși, dar au refuzat să intre în spital.

Trecem printr-un moment dificil și următoarele două săptămâni vor fi la fel, avertizează ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El adaugă că, pe lângă campaniile de informare în privința COVID-19, a existat și dezinformare, inclusiv din partea unor influenceri și politicieni, dar că până și o parte dintre aceștia au început să se teamă.

„Nu suntem în această situație (a stării de urgență, n.r.), eu totuși sper că nu trebuie să ne transformăm într-un stat polițienesc. Dar populația trebuie să înțeleagă că trecem printr-un moment dificil. În următoarele 2 săptămâni cam așa va fi. Am avut o perioadă de vid legislativ în care conaționali ai noștri au refuzat internarea, izolarea, iar până când cei care în acest moment, fiind pozitivi, nu își consumă boala și o vor transmite în continuare, vom avea o creștere. Dacă vom reuși să impunem, conform legii, internarea, izolarea, tratarea celor care sunt în spitale, atunci putem limita această transmitere. În condițiile în care vom respecta regulile. Altfel, aceste două săptămâni se pot prelungi”, a spus Nelu Tătaru.

El a adăugat că au fost făcute campanii de informare în ceea ce privește COVID-19 și măsurile necesare pentru limitarea răspândirii virusului, dar că acestea „au fost concurate de campanii de dezinformare”.

  

„Când vine de la influenceri sau oameni politici – care în acest moment au început să tacă sau să acționeze tocmai invers – a făcut ca la nivelul populației să avem o degringoladă, o neîncredere. În acest moment, a reapărut teama. Și a reapărut teama și în contestatari. Nu-i rugăm neapărat să ne ajute, dar să se liniștească, restul vom face noi”, a spus ministrul.

digi24

Related posts

Important! Purtarea măștii de protecție devine obligatorie!

Marius Parteni

Diana Cimpoeşu: Avem un deficit de 16 locuri la ATI pentru bolnavii COVID la Iaşi

Redacția

Această ieșeancă a ajuns la spital tușind și a murit la câteva ore după externare

Redacția
Încarcă...