RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Nelu Tătaru explică numărul foarte mare de îmbolnăviri cu COVID-19

Nelu Tătaru explică numărul foarte mare de îmbolnăviri cu COVID-19. Ministrul Sănătății vorbește de creșterea îngrijorătoare a numărului de noi cazuri de coronavirus și spune unde crede că s-a greșit în gestionarea acestei situații. Nelu Tătaru crede că românii nu au respectat așa cum ar fi trebuit recomandările și că au fost prea multe și prea rapide măsurile de relaxare.

„Eu aș vorbi de aproape patru săptămâni de creștere a numărului de cazuri. Gândiți-vă că acum patru săptămâni erau la o rată de transmitere de 06 – 07, aveam la un moment dat, când erau teste puține, și 124 de cazuri noi la 24 de ore. De atunci am tot început să creștem.

Cu o alternanță a numărului mai mic de cazuri pe weekend, când se testa și mai puțin și erau recoltări și mai puține de probe, am mers crescător. Dar în același timp am avut și mai multe măsuri de relaxare. Trei măsuri de relaxare. Am avut și weekenduri prelungite, dar și niște decizii ale CCR care ne-au luat niște pârghii privind izolarea și internarea pacienților și am ajuns astăzi la momentul în care avem 614 cazuri noi pe 24 de ore”, a spus Nelu Tătaru.

Minsitrul Sănătății pune creșterea numărului de cazuri pe seama nerespectării regulilor de către cetățeni.

  

„Suntem în același registru al creșterii progresive de la o zi la alta. Suntem într-un moment în care respectarea regulilor impuse odată cu acele măsuri de relaxare lasă de dorit. În toate evaluările noastre am văzut că o parte a populației nu mai respectă aceste reguli. Și atunci avem o transmitere comunitară accentuată”, a precizat minsitrul Sănătății.

În ultimele zile s-a înregistrat și o creștere a numărului de cazuri din cadrul personalului medical, a mai spus Tătaru. Ministrul a precizat că sunt anumite spitale care au o rată de ocupare a locurilor de la terapie intensivă ridicată. „Am gestionat această situație din ultimele 2-3 zile prin detașări de personal în acele spitale sau prin transferul de pacienți la alte spitale unde existau locuri în terapie intensivă”.

Se amână luarea altor măsuri de relaxare

Nelu Tătaru spune că în condițiile actuale, pe fondul creșterii numărului de noi cazuri este greu să vorbești de un alt set de relaxări.

„Trebuie să vedem măcar o stabilizare a acestui număr de cazuri și o tendință a respectării regulilor de toți agenții economici, precum și de populația civilă. Cred că acest context ar trebui să ne facă pe toți să înțelegem că sănătatea poporului român nu e nici miza politică în acest moment și nici locul pe care noi să negociem un viitor pe un aspect sau altul”.

În ceea ce privește revenirea la situația de urgență, ministrul Sănătății nu exclude varianta revenirii la această măsură.

„Totul depinde de evoluție. Noi facem niște evaluări, le expunem Comitetului Național pentru Situații de Urgență, anterior acestei ședințe există un grup tehnic de lucru la nivelul MAI.

În măsura în care vedem că evoluția pe o perioadă, cu existența anumitor focare, impune și alte măsuri se face propunerea către primul ministru de prelungire a stării de alertă în care ne aflăm sau către președinte, în eventualitatea unei declarări a stării de urgență. Acum nu suntem în momentul în care să insistăm pe starea de urgență. Dar starea de alertă se impune”, a mai precizat Nelu Tătaru.

bzi

Related posts

LISTA medicamentelor care lipsesc din farmacii. Criza se adâncește de la lună la lună

Redacția

Vlad Voiculescu și Andreea Moldovan, REVOCAȚI DIN FUNCȚIE! Cîțu: „Am înaintat cererea”

Redacția

Centru de excelenţă în cercetarea medicală unic în întreaga ţară, la Iaşi

Redacția
Încarcă...