RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Născut prematur și cu epilepsie, Dorian poate fi ucis de propriile emoții. O baterie îl ține, la propriu, în viață și are nevoie de una nouă

Povestea unui puști de nici șase ani, Dorian, pe care râsul și supărarea, emoții extreme, îl pot ucide. Născut prematur printr-o cezariană mutilantă, pierdut prin spitale, Dorian suferă de epilepsie, boală dobândită în urma unor erori medicale. Epilepsia care l-a zguduit și de 25 de ori pe zi este controlată cu ajutorul unui stimulator montat sub piele și alimentat de baterii care astăzi sunt aproape goale. Copilul are nevoie de ajutor financiar pentru a face operația de schimbare a acestor baterii. Suma este copleșitoare pentru părinți dar, cu câte un SMS de 2 euro la numărul fără recurență 8848, îi putem ajuta împreună să o adune.

Dorian a venit pe lume în Turda, prematur, sub ochii și în mâinile altui medic decât cel care i-a urmărit mamei sarcina. 

“Totul a decurs perfect până la 35 de săptămâni când l-am născut pe Dorian”, spune Andreia Făgădar, mama lui Dorian.

Andreia era conștientă că naște prematur și, cu gîndul la bebeluș, l-a implorat pe medic să o lase să nască la Cluj-Napoca. 

  

“Zic: noi aici în oraș nu avem incubatoare, nu avem medic specialist pentru prematuri. Zic: lăsați-mă să mă duc să nasc în alt spital pentru că noi aici nu avem incubatoare. ‘Dar ce?, tu nu poți să feți aici?'”, povestește mama copilului.

Cezariana de la Turda a fost mutilantă, fizic și emoțional, pentru amândoi

Cezariana de la Turda a fost mutilantă, fizic și emoțional, și pentru mamă și pentru copil. 

“Am simțit când o băgat prima dată bisturiul și l-am simțit pe Dorian că se zbate”, spune mama lui Dorian.

Imediat după naștere, Dorian a avut două convulsii. Andreia nu și aduce aminte să-și fi auzit bebelușul plângând, știe doar că asistentele nu i l-au arătat. 

“Nu mi-am văzut copilul patru zile, am crezut că înnebunesc. Știam doar atât, că e undeva dar nu știam unde”, povestește Andreia Făgădar.

Patru zile, Andreia a plâns până i-au secat lacrimile. Telefonul îi fusese luat de personalul medical, mama ei și tatăl lui Dorian nu aveau voie în spital. O asistentă i-a spus totuși că bebelușul fusese dus în alt spital și tot acea asistentă i-a dat telefonul personal ca Andreia să își sune mama și soțul. Așa a început goana pentru găsirea bebelușului. 

“Îl întrebam pe ginecologul cu care am născut domnule doctor, dar unde mi-e copilul? ‘Auzi, tu ai un copil handicapat, ești tânără. Ăsta e handicapat, de ce te chinui? Vrei să te chinui o viață întreagă?'”, a continuat să povestească Andreia Făgădar.

Dorian era la Cluj, în incubator, cu un bilet pe care scris Băiețel, transferat de la Turda. Atât. Când doctorița care îl îngrijea pe Dorian la Cluj a aflat povestea, a cerut ca mama să fie trimisă de urgență de la Turda lângă bebeluș.  

“La șase luni a început coșmarul pentru noi, a făcut prima lui criză epileptică. Nu mai știa să meargă cu rotobilul, rămânea blocat, se uita într-un punct fix, nu mai spunea mama, nu mai spunea tata”, spune Andrei Făgădar, mama lui Dorian.

Crizele epileptice au crescut de la 2-3 pe zi la peste 25 zilnic. 

“La un an și opt luni Dorian avea șapte medicamente neurologice și nu făcea față”, spune mama copilului.

“De două ori era să îl pierdem, a trebuit să-i facem resuscitare ca să-și revină, pus la oxigen”, spune Lucian Făgădar, tatăl lui Dorian.

Dorian are nevoie de ajutor

Andreia și Lucian au reușit să îl ducă pe Dorian în Turcia. Medicii au pus diagnosticat de epilepsie farmacorezistentă și au recomandat montarea unui implant VNS care să controleze convulsiile. Aceiași medici au stabilit și că epilepsia este dobândită la naștere, așa cum și cicatricele de pe capul lui Dorian sunt tot de la naștere, cel mai probabil din cauza bisturiului. 

“Dorian, în momentul de față are nevoie să-și schimbe bateria VNS, e vorba de bateria care ajută electrozii să se activeze”, spune mama copilului.

Implantul VNS i-a redus lui Dorian crizele cu peste 80 la sută, copilul a început să rostească cuvinte, să își strige tatăl, să recunoască animale și să râdă din nou. Acum, însă, bateriile VNS sunt pe terminate și copilul are nevoie de operația de schimbare a lor.

“Costurile operației lui Dorian sunt între 33 și 37 de mii de euro”, spune mama lui Dorian.

Puteți ajuta donind 2 Euro printr-un SMS la numarul 8848, număr fără recurență, prin plată cu cardul sau prin transfer bancar. Românii din străinătate pot sprijini donând prin PayPal. Banii ajung în Fondul de Solidaritate al Fundației Mereu Aproape din care va fi ajutat și Dorian.

sursa observator

Related posts

O societate din Pașcani, care lucra pentru Spitalul Județean Suceava, și-a retras angajații de pe șantier. Iată ce spune proprietarul acesteia!

Marius Parteni

Federația Sanitas solicită un dialog cu autoritățile

Redacția

Astenia de primăvară. Cum ne afectează și ce putem face să trecem mai ușor peste ea, aflăm de la medicul de familie Camelia Răcilă (VIDEO)

Oana Cordoneanu
Încarcă...