NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

„N-am făcut, pentru că n-am făcut”! Balast în loc de asfalt, din cauza lipsei utilităților! Pe „Aleea Plozilor” se poate!

Încă o dovadă a faptului că actuala administrație locală acționează după cum dorește. Din dorința de a arăta că există interes pentru investiții, ce ar trebui să asigure confortul cetățenilor, primarul Dumitru Pantazi a început să se pozeze lângă balastul care urmează a fi întins pe străzi.

Într-o postare pe pagina de facebook edilul local arată:”O nouă etapă pentru balastarea pe străzile Mihai Viteazu, Tămăduieni și Dealul Spirii din Lunca Pașcani, acolo unde au avut loc lucrările de distribuție gaz metan. Tot în acestea zile, balastarea se va face și în celelalte suburbii. Lucrările au loc prin Serviciul de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Municipiului Paşcani”.

Pantazi se laudă că reţeaua de drumuri din Municipiului Paşcani este de peste 70 km, din care jumătate sunt reabilitate şi modernizate. Mare parte dintre ele făcute în ultimii ani. Multe dintre cele neasfaltate sunt în suburbii, dar şi cartierul Aerodrom.

Când a trebuit să explice de ce anume nu s-a putut turna asfalt pe alte străzi, dar pe Aleea Calea Iașului, botezată de Actualiatatea Tv „Aleea Plozilor”, se poate, primarul a susținut:”După cum bine ştiţi întâi nu se poate veni cu lucrări de asfaltare acolo unde nu sunt reţele de apă şi canalizare sau de distribuţie gaz metan. Mai întâi trebuie făcute lucrările subterane apoi venit cu asfalt. Suntem pe final cu reţeau de distribuţie pe gaz metan în suburbii unde cetățenii trebuie să-și facă branșamentele.
In aceasta perioada, se pregătește terenul pentru asfaltare pe străzi din Pascani și Sodomeni”.

loading...
Advertisements

Related posts

Petru Movilă atrage atenţia asupra modului de finanţare a tronsonului de autostradă Iaşi – Tg. Neamţ

Redacția

Un sfert din primăriile județului Iași au solicitat internet wireless gratuit de la Uniunea Europeană

Redacția

Iarna dă bătăi de cap drumarilor: Multe incidente rutiere în zona Hârlău – Tg. Frumos- Strunga

Marius Parteni
Încarcă...