NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Muzeul locomotivei la Pașcani. Concursuri cu tematică feroviară

Stația CF Pașcani adaugă un nou vagon de epocă pe lista monumentelor istorice regăsite în zonă. Vagonul va fi adus din București și amplasat în spatele locomotivei cu abur 50576, urmând a fi transformat în muzeu. Piese autentice, încărcate de simboluri din domeniul Căilor Ferate și valorificate de trecerea timpului, vor putea fi admirate în curând de publicul larg.


”De altfel, suntem bucuroși să anunțăm desfășurarea a două concursuri, cu premii în bani, ce vor avea loc în următoarea perioadă. Primul concurs este unul de creație, intitulat #tradițieCFR, scopul fiind acela de a aduna materiale foto și cărţi poştale care pun în valoare complexul CFR Pașcani. Cetățenii din municipiu și localitățile învecinate sunt așteptați să aducă materiale care au legătură cu stația Pașcani, de la înființarea Căii Ferate și până în prezent.
Cel de-al doilea concurs, #muzeullocomotivei, încurajează colectarea de piese specifice CFR, și se adresează, în deosebi (dar nu numai), personalului calificat, în funcție sau pensionat, aflat în posesia unor obiecte vechi, care merită transformate în exponate. Obiectele pot fi, de exemplu, părți componente ale uniformei (ex: uniforme CFR șapcă CFR, insigne), ștampile, elemente de telegraf, telefon de serviciu, felinare, bilete de călătorie vechi sau alte articole considerate relevante”,
anunță Asociația Clubul Feroviar Pașcani.


Regulamentul celor două concursuri!

Regulament concursuri: #tradițieCFR#muzeullocomotivei
(Perioada: 28.08.2020 – 20.09.2020)

Art. 1. Organizatorul
1.1 Organizatorul concursurilor cu premii “#tradițieCFR”, “#muzeullocomotivei” este ASOCIAȚIA CLUBUL FEROVIAR PAȘCANI, cu sediul în Pașcani, strada Mihail Eminescu, nr. 12, bloc B6, scara A, apart.1, Cod Unic de Înregistrare RO 28386000, telefon contact: 0745265441.
Art. 2. Durata și locul de desfășurare al concursurilor
2.1 Concursurile sunt organizate și desfășurate offline, pentru înscriere, participanții sunt rugați să aducă materialele la biroul șefului de stație CFR Pașcani., urmând ca acestea să fie promovate pe pagina de Facebook al Asociaţiei Clubul Feroviar Paşcani.
2.2 Concursurile vor începe în ziua de 28.08.2020 și vor dura până în ziua de 20.09.2020.
Art. 3. Drepturile de participare
3.1 Se pot înscrie în vederea participării la concursuri numai persoanele fizice cu domiciliul sau reședinta în Municipiul Pașcani și localitățile învecinate.
Art. 4. Premiile
4.1. În cadrul concursurilor vor fi acordate, următoarele premii:
– 1000 RON câștigătorului concursului #tradițieCFR
– 1000 RON câștigătorului concursului #muzeullocomotivei
4.2 Materialele foto necâștigătoare vor fi incluse în varianta 2021 a calendarului de birou al stației CFR Pașcani, iar piesele pentru muzeu vor fi înscrise în cartea de onoare a muzeului locomotivei.
Art. 5. Validarea și acordarea premiului
5.1 Premiile concursurilor se vor acorda în urma extragerilor desfășurate de către Organizator (Asociația Clubul Feroviar Paşcani), în conformitate cu prezentul Regulament. Va fi ales doar câte un singur câştigător pentru fiecare extragere în parte .
5.2 Participanții vor primi la înscriere un număr unic de concurs, în ordine crescătoare, iar extragerea se va realiza folosind random.org. Numele câștigătorilor vor fi anunțate pe pagina de Facebook a Asociației, luni, 21.09.2020.
Art. 6. Notificare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
6.1 În scopurile menționate mai sus, vă vom solicita următoarele categorii de date cu caracter personal: nume, prenume, număr de telefon. Aceste date vor fi solicitate tuturor participanților la concursuri, pentru a-i putea identifica în urma extragerii.

Organizator
ASOCIAȚIA CLUBUL FEROVIAR PAȘCANI

Advertisements

Related posts

Atenţionarea Cod galben de vijelii, prelungită până luni

Redacția

Încă nu știți ce să faceți de 1 decembrie? Iată unde vor avea loc petreceri

Irina Gherasim

Vremea se schimbă radical! Anunţul meteorologilor

Redacția
Încarcă...