O cantitate imensă de gunoaie a fost strânsă astăzi din pădurea Codrii Paşcanilor, în cadrul unei acţiuni de ecologizare la care au participat 60 de persoane. Acţiunea a fost organizată şi coordonată de Ocolul Silvic Domeniul Hangu, în colaborare cu Primăria Moţca şi Primăria Cristeşti.
Ocolul Silvic Domeniul Hangu desfăşoară atât în perioada de primăvară cât şi toamna, activităţi de ecologizare în fondul forestier administrat în colaborare cu primăriile din UAT-ul în cauză. De data aceasta ne referim la Primăria Moţca şi Primăria Cristeşti, cu care colaborăm. Avem contracte cu firme de salubritate, atât pentru colectarea deşeurilor rezultate din activitatea de ecologizare, cât şi pentru strângerea efectivă a gunoaielor”, a declarat Dumitru Topoliceanu, inginer Pază şi Protecţie la Ocolul Silvic Domeniul Hangu.
Reprezentantul Ocolului Silvic spune că, de la an la an, cantitatea de gunoi din domeniul forestier creşte simţitor, şi că astfel de acţiuni de ecologizare sunt necesare tot mai des. Astăzi a fost nevoie de 60 de oameni care să cureţe pădurea de peturi, pungi şi alte deşeuri ”uitate” de vizitatori.
“Astăzi am avut în jur de 60 de persoane, angajaţi ai firmelor contractoare. Am strâns o cantitate imensă de deşeuri, mai ales aici în zona Codrii Paşcanilor. Din păcate, cantitatea de gunoi cresc de la an la an şi de la primăvară la toamnă. Ne pare rău că nu suntem mai mult susţinuţi de instituţiile abilitate”, a mai completat inginerul Topoliceanu.
Se face apel la spiritul civic al celor care vin la pădure pentru relaxare, organizează picnicuri şi lasă în urmă munţi de gunoie. Evident, la următoare ieşire, schimbă locaţia, pentru a nu bate la ochi.
Foarte mulţi oameni vin în zona asta în weekend-uri, la grătar. Îi verificăm dacă au saci să strângă în urma lor, dar de cele mai multe ori nu fac asta. Am rugămintea să nu mai procedeze în acest fel, pentru că avem nevoie de aer curat, de un mediu curat. Să respecte instrucţiunile afişate pe arbori, să nu facă focul la o distanţă mai mică de 30 de metri de limita pădurii, şi să fim şi noi înţeleşi. Repet. Avem nevoie de apă, de aer şi de tot ce ne oferă natura, a declarat Vasile Costan, pădurar Ocolul Silvic Domeniul Hangu, Cantonul Moţca.